ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.06.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2022
DURATA: 2 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Mint Apartment Poznań, o cazare cu un raport preț calitate bun

TIPĂREȘTE URM de aici

După plimbarea din a doua zi prin Wrocław, vezi impresii, am plecat spre Poznań unde aveam rezervată cazarea pentru acea seară.

O să scriu aici câte ceva despre acest mare oraș pentru ca la articolul dedicat lui să prezint doar ce am vizitat eu acolo și sunt destul de multe de văzut.

Poznań este un oraș din vestul Poloniei aflat la circa 320 kilometri vest de Varșovia, așezat pe valea râului Warta și pe văile unor afluenți ai lui, acolo unde prin anii 8900 – 8000 î. Hr. locuiau vânători de reni, iar prin anii 2200 î. Hr. s-a așezat populația indo-europeană. În secolul 8 s-au așezat aici polonii, orașul s-a dezvoltat devenind un important centru laic și religios: în secolul 10 aici a fost reședința primului episcop polonez, aici au fost înmormântați primii conducători polonezi. Tot de atunci datează primele mențiuni scrise despre Poznań.

A fost capitala Poloniei în anii 1290 –1296, a fost capitala istorică a Poloniei Mari, este și astăzi capitala voievodatului cu același nume fiind totodată, cu peste 550.000 de locuitori, cel mai mare oraș din voievodat și unul dintre cele mai mari din Polonia. Este un oraș de foarte înaltă calitate a educației și a sistemului de sănătate, recunoscut prin primirea mai multor premii „Superbrands” , puternic centru industrial, comercial, turistic, Târgul Internațional Poznań, cel mai mare și mai vechi centru de expoziții din Polonia, s-a ținut din 1921 până astăzi, este centru științific și cultural, are 25 de universități cu peste 110.000 studenți, operă, filarmonică, balet, teatre, muzee, cinematografe. Este cunoscut și prin „Croasantul Sf. Martin” , un croasant umplut cu semințe de mac alb copt de Sf. Martin (11 noiembrie), înscris în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate din Uniunea Europeană sub denumirea „Rogal Świętomarciński” , croasant ce poate fi produs numai de patiseriile și cofetăriile certificate și care are în oraș un Muzeu al „Croasantul Sf. Martin” , mai mult o brutărie interactivă care se vizitează; nu am văzut muzeul, doar am gustat croasantul.

De la Wrocław în Poznań la Mint Apartment

Pe la 14:30 plecam din Wrocław spre Mint Apartment din Poznań aflat la circa 180 de kilometri, cam două ore de mers cu autoturismul spune Google, cam atât am făcut și noi, am mers lejer, nu am mai alergat având ziua următoare timp suficient pentru a vedea orașul.

Drumul, European E261, a fost unul bun, și aici se efectuau lucrări dar mai puține, bine marcat, am folosit Indicatoarele rutiere, dar și Google maps în cele două orașe.

Ajunși pe Ulica Przemysłowa 33 am oprit la intrarea într-un garaj, o poartă metalică ușoară lângă una pietonală care era accesul în curtea blocului în care eram cazați. Primisem codul de acces în curte, am intrat am mers la apartamentul rezervat unde, în cutiuța de pe ușă, aveam și codul de la ea, am găsit cheia de la apartament și în apartament cheia de la intrarea în bloc și cardul de la intrarea spre garaj.

Ne-am întors în stradă, am intrat și am parcat în garaj pe locul 29 rezervat apartamentului 29. De aici am intrat în casa scării și liftul ne-a dus comod cu bagajele la apartamentul care ne aștepta cu ușa deschisă. La plecare am efectuat aceleași operații dar în ordine invesă.

Mint Apartment

Apartamentul de Mentă este apartamentul 29 de la parterul unui bloc nou, modern, cu subsol și patru etaje situat în Ulica Przemysłowa 33/29 din Poznań. Se află la circa 2 kilometri de Piața Principală și de Primărie, la 1,1 kilometri de Gara Centrală iar până la Castelul Regal sunt circa 2 kilometri.

Este afiliat la Booking din ianuarie 2019 unde are scorul de calitate 3 din 5 și este apreciat de musafiri cu 9,6 din peste 130 de recenzii, cele mai apreciate fiind personalul și curățenia, mai puțin apreciat fiind internetul, dar când Am Fost Acolo a funcționat foarte bine. Eu îl apreciez spre maxim.

Facilitățile oferite

Chek-in se face între orele 17 și 24 gazdele solicitând comunicarea orei de sosire, iar check-out până la ora 13, petrecerile sau evenimentele nefiind permise.

Anularea sau plata în avans depind de tipul cazării și se discută la efectuarea rezervării, are Wi-Fi bun ce nu se achită suplimentar, fumatul nu este permis, animalele de companie nu sunt acceptate. Mai are și alte restricții, nu sunt acceptați copii, vârsta minimă pentru check-in este de 18 ani, nu asigură pătuțuri și nici paturi suplimentare.

Nu are aer condiționat dar fiind toamnă nu a fost necesar; nu știu cum este vara, dar verdeața și poziția camerei cred că țineau umbră și era bine!?!?

Parcarea se face gratuit în subsolul blocului, fiind parcarea apartamentului nu este necesară rezervare.

Gazdele vorbesc engleză, sunt prompte, amabile, am discutat doar în scris, email, WhatsApp, mesaje, dar răspund și la telefon.

Apartamentul în care am stat două nopți cu un cost total de 475 lei este alcătuit dintr-o Cameră, mobilată ca dormitor – sufragerie, utilată și ca bucătărie, din Baie și Terasă. Este suficient de mare, are 31 de metri pătrați și mobilierul necesar unui sejur plăcut.

Pentru dormit am avut un pat dublu, comod, am dormit bine, am avut dulap cu suport pentru haine și rafturi, masă și scaune ce mobilau și bucătăria. Televizorul negru fixat deasupra unei comode albe, pată de culoare pe albul peretelui, pete colorate erau și tablourile de la capul patului. Erau și câteva vase cu verdeață, verdeață era și în mica Grădină continuare a terasei. Colorată cu mult alb, camera este deconectantă, plăcută, bună pentru odihnă după o zi plină de lucruri frumoasă. Bucătăria are de toate, frigider, cuptor și plită electrică, fierbător de apă, tacâmuri, veselă, căni și pahare, am găsit ceai, cafea, zahăr, sare și alte condimente. Baia are cele de trebuință, cabină cu duș fix și duș mobil, uscător de păr, prosoape și articole de igienă personală, totul fiind curat, bine întreținut. Pe Terasa nu prea mare am găsit o măsuță și două scaune, o scrumieră, acolo se poate fuma, și suportul cu rufe puse la uscat!?!?

În Curte, și ea verde, este amenajată Parcarea pentru biciclete, Parcarea auto fiind amenajată în subsolul blocului, locurile sunt numerotate, cred că numerele coincid cu cele ale apartamentelor. Și curtea și parcarea sunt bine securizate, accesul este permis cu card sau cheie iar liftul are stație și la subsol făcând lejer accesul la apartamente.

Concluzii

A fost o cazare foarte bună, curată, cu un raport preț calitate bun, pe o stradă centrală, liniștită, puțin circulată, cazare bună pentru odinha necesară după plimbările prin oraș. M-am odihnit bine acolo și cred că merită avută în vedere de cei ce ajung în Poznań. Ca lipsuri ar fi neacceptarea copiilor în apartament.


despre SERVICII

Am comunicat foarte bine cu gazda doar virtual, explicații bune, nu am avut probleme cu cazarea deși era într-un bloc...


despre CAMERE & COND. CAZARE

Cameră curată, mare, luminoasă, liniștită, cu grădiniță și terasă, era la parter. Parcare acoperită, bagajele deși numeroase le-am transportat cu liful ce cobora până la ea.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Cazarea se afla într-o zonă liniștită dar până în centru erau circa 2 kilometri. Ne-a convenit mult prețul și condițiile foarte bune, merită. Aproape era un restaurant, puține magazine dar oricum nu aveam timp pentru cumpărături.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 10.06.23 14:48:51
Validat / Publicat: 10.06.23 15:53:47
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în POLONIA

VIZUALIZĂRI: 438 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Poznań, Mint Apartment, Baia, Cabina cu duș fix și mobil
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38400 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[10.06.23 15:44:40]
»

Mutat în rubrica "Apartamente regim hotelier, POZNAN" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

webmaster
[12.06.23 10:35:44]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[12.06.23 11:37:00]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.097954034805298 sec
    ecranul dvs: 1 x 1