SUA / AMERICA DE NORD — atracţii turistice; excursii opţionale; unde/cum ne distrăm? unde mâncăm? [pag. 1/2]

1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2018

În vizită la familia Ewing

Îl mai țineți minte pe JR? Cei mai tineri probabil că nu, însă serialul respectiv a ținut o generație întreagă cu ochii la televizor; ani de zile femeile au oftat ziua cu gândul la Bobby, asta în timp ce noaptea îl visau pe JR. Dar divaghez. Casa familiei Ewing, așa cum reiese din serial, a fost ferma Southfork, localizată în orașul Parker, la nord de Dallas. Din punctul de vedere al filmărilor, cel puțin în cazul primelor sezoane din serialul de acum 40 de ani, ferma a [...] — citește
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
DECEMBRIE, 2013

Soare, distracție și shopping

Orlando nu este o destinație nouă pentru mine, mergând acolo de câțiva ani pentru o conferință, dar abia acum l-am descoperit prin ochi de turist. Am avut 2 săptămâni de hoinăreală împreună cu familia în SUA, pe traseul New York, despre care am scris un review, Orlando și Miami. Am stat în New York 5 zile, iar în 30 noiembrie, după Black Friday, am luat avionul către Orlando, o cursă Delta. Trebuie să mai punctez încă o dată că din punctul meu de vedere Delta este cea [...] — citește
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
FEBRUARIE, 2016

Catedrala Sf Patrick New York

Contrast intre vechi si nou, cam asa as putea descrie prima impresie atunci când am ajuns langa catedrala Sf Patrick din New York cu adresa pe 5th Avenue intre strazile 50 respectiv 51. O catedrala mare si frumoasa sta in umbra zgarie norilor. Important obiectiv turistic dar in acelasi timp si cea mai importanta biserica romano catolica din SUA aici este si scaunul arhiepiscopului de la New York. De si constructia s-a dorit a incepe mai demult, inceputul construirii s-a amanat pana in anul [...] — citește
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
FEBRUARIE, 2009

Să trăiești într-o zi cât alții în șapte

Motto: Nu-i adevărată povestea că oamenii au descoperitfocullovind două pietre.Focul a apărut altfel, când singurătatea primului oms-a lovit de prima întrebare,când un om s-a gândit să prefacă rănile lui în speranţă,să-şi lumineze mâinileşi teama de el.Poate focul n-a fost decât un mijloc de a lupta împotrivacenuşii,când vulturii coboară în noişi ne temem.Octavian Paler - Focul Oare ce poți spune mai bine la gura sobei, după Crăciun, decât o poveste de [...] — citește
4 reviews. Cea mai recentă recomandare:
APRILIE, 2019

Sublim — Havasu Fall

Am ajuns intr-un alt loc minunat de pe planeta. Unii spun ca e cel mai frumos loc in care poti ajunge… Nu stiu, nici macar nu mi-am propus sa vad tot Pamantul… Havasu Falls- sau cascadele de pe paraul Havasu este un loc… probabil unic In primul rand, e greu accesibil, din orice punct de vedere. E departe de civilizatie, e greu de facut rezervare… E mult de mers, dar merita orice efort si oricat de mult ai astepta. Am auzit despre lucul asta acum 2 ani, cand ma documentam despre [...] — citește
33 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2023

The Road To Boston: The Good, The Bad & The Ugly (Mostly The Bad)

Bun. Deci, cam pe-acu două săptămâni am fost și eu cu soția prin Boston, că tot am vrut sa plecăm undeva mai departe de casă de ceva timp, da' numa că n-am avut când, și n-am știut unde. Ne-am trezit cu noaptea în cap, pe la 02:00 AM EST, pe 26 Octombrie 2023. Așa ca să avem ceva timp să mâncăm ceva înainte să plecăm spre stația de autobuz din Atlanta, Georgia, urmând ca de acolo să plecăm spre destinația finală, Boston (un drum de 1200 de mile! [by webm: [...] — citește
Cu avionul spre/în State / #DESCOPERIND AMERICA
8 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2016

Zbor Transatlantic Budapesta - New York - Budapesta - cu Alitalia si KLM

Salutare. Dupa cum am scris si in articolele precedente, am ales impreuna cu sotia mea sa ne facem luna de miere in SUA pentru 21 de zile. Pentru organizarea acestei excursii ai nevoie in primul rand de viza, iar apoi de niste date fixe pentru a putea lua biletele de avion. Eu am ales sa plec sambata 22 oct 2016 si sa ma intorc vineri 11 noi 2016. Datorita faptului ca am plecat sambata preturile au fost un pic mai mari, daca plecam vinerea preturile erau chiar si 1600 de lei pe zborul [...] — citește
Descoperă Anchorage / ALASKA [statul]
4 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2001

Pierdut în spaţiu

Ca pieton, în centrul oraşului Anchorage, te simţi în ton cu majoritatea populaţiei locale şi cu turiştii „colecţionari” de amintiri unice, demne de povestit celor apropiaţi. În schimb, atunci când treci la pas prin suburbii sau în afara zonelor mai populate, pari decupat dintr-un scurt metraj despre oamenii străzii sau, în cel mai fericit caz, dintr-o reclamă despre binefacerile mersului pe jos, într-o Americă aproape complet motorizată. Vuietul străzii, însă, îţi [...] — citește
4 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2023

The Boston Experience: The Good, The Better & The Best

Pfoaai deci de unde să încep. Atâtea chestii de văzut și prin Boston... N-o sa plictisesc pe nimeni cu detalii despre hotel, plus că majoritatea acestui review va fi despre locurile vizitate în exursia noastră de 8 zile în Boston, Massachusetts. (Și alte orașe, nu numa' Boston, normal) Tot ce o să menționez despre hotel e faptul că a fost exact la ce te puteai aștepta de la un hotel de 2 stele. Decent. Nimic prea bun, nimic prea rău [... ]. În rest totul a fost bine, și [...] — citește
Descoperă California / #DESCOPERIND AMERICA
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2022

San Diego — o surpriza extrem de placuta

In luna iunie 2022 am fost in San Diego, unde am stat 5 zile. Am vizitat acest oras la sugestia unui prieten, si bine am facut, San Diego fiind o surpriza deosebit de placuta. In prima zi am luat busul turistic si asa am vazut toate punctele de interes ale orasului. Cel mai frumos si vechi cartier este Gaslamp (cartierul gazelor) care incepe de pe Broadway si inca vreo cateva strazi paralele, in partea opusa down town. Aici este teatrul Balboa si, in general, acest cartier inseamna numai [...] — citește
Descoperă Cascada Niagara / #DESCOPERIND AMERICA
7 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2012

Unde Niagara cade, octombrie 2012

Când și când, întunericul era brăzdat de lumini stranii, de explozie stelară și, inevitabil, orizontul se umplea de vuietul navetei spațiale. În cele câteva momente apocaliptice, atât dura trecerea monstrului, puteam vedea, în înălțime, profilul gigantic, nepăsător și bărbos, adesea savurând un întăritor dintr-o cutie de aluminiu, al șoferului. Ce dacă indicatoarele fosforescente umpleau spațiul cu o neverosimilă limitare, aici, în lumea în care totul este larg, de [...] — citește
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
FEBRUARIE, 2009

Pe aripile vantului

Charleston nu este doar un dans comic cu mâinile împerecheate în poală şi picioarele jonglând într-un ritm 1, 1, 2…1, 1, 2…nu, Charleston este şi un oraş în South Carolina care a rămas în istorie prin perioada foarte neplăcută a comerţului cu sclavi din sec. 19. şi bineînţeles şi prin începutul războiului civil american care a dus la dispariţia sclaviei în America. Hotelul pe care l-am rezervat în Charleston click aici este unul dintre hotelurile asa zise [...] — citește
13 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IULIE, 2019

Chicago de o zi

Pe 9 iulie 2019 am plecat ca destinatie spre Las Vegas, dar conștienți ca ne vom opri sa vedem si alte locuri pana acolo. Ziua asta a fost pentru condus cu mici opriri. Ne-am oprit si ne-am culcat la Akron- Ohio ne-am cazat la Quality Inn Akron - acceptabil pot spune. Iar eu fiind asa fara baterii nu prea am condus. Pe 10 iulie 2019 am pornit din loc spre Chicago - Illinois- la The Bean. In sfarsit am ajuns cu povestirile la zi. Nu ma gandisem sa scriu asa ca mi-a trebuit 2 zile sa scriu [...] — citește
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
APRILIE, 2016

Hawai'i, pur si simplu

Pot sa sciu aici un roman? Probabil ca nu. Planurile mele au inceput in urma unei promisiuni, daca se va semna un contract, voi pleca in Hawai'i, pentru ca in RO totul este imprevizibil. Era septembrie. Citisem aici 2 postari si am fost bucuroasa sa gasesc inca una. Apoi am inceput sa profit de prietenul nostru Google pentru a afla cat mai multe. Am avut emotii cu viza, dar a fost chiar o formalitate. Deja facusem o rezervare, initial de forma, in final acolo am poposit, pentru ca la viza [...] — citește
Descoperă Jacksonville / JACKSONVILLE
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
DECEMBRIE, 2010

Lectie despre bere, chiar de la sursa

Daca sunteti in Jacksonville si cautati ceva simpatic si inedit de facut in cateva ore, recomand o vizita la fabrica de bere Anheuser-Busch. Este situata la nord de centrul orasului, de-a lungul autostrazii I-95 la trei iesiri distanta de aeroportul international (iesirea Busch Drive). Fabrica organizeaza tururi gratuite, Luni-Sambata 10 am la 4 pm, la interval de 45 minute. Stiam de la o prietena din oras ca turul este interesant, dar nu ma asteptam sa imi placa atat de mult, mai ales ca eu [...] — citește
Descoperă Los Angeles / LOS ANGELES
18 reviews. Cea mai recentă recomandare:
MAI, 2022

Din nou in minunatul Los Angeles

Am revenit in Los Angeles in mai 2022 si voi scrie acum impresii noi, fara sa ma revin asupra celor pe care le-am mentionat in articolul precedent (vezi impresii). Cel mai frumos bulevard din LA mi s-a parut a fi Melrose, pe toata lungimea accestuia circuland autobuzul nr. 10. In zona de vest a acestuia se afla districtul designerilor, cu magazine de lux insirate pe lungimea bulevardului, iar strazile care intersecteaza Melrose ascund case superbe, multe fiind mai frumoase decat cele din [...] — citește
Descoperă Maui / HAWAII
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2017

Tahiti - Hawaii (Maui)

Următoarea zi, plecarea spre Hawaii, la 11 noaptea, iar la 5 dimineața aveam să fiu deja dincolo de ecuator, în Honolulu. Zbor liniștit, noapte cu lună plină ce se reflecta în ocean. Când am luat biletul Tahiti-Hawaii (zbor direct disponibil doar sâmbăta), am observat că din Honolulu puteam alege zbor direct, sau cu o escală până în Maui. Văzând că escala era în insula mare, adică mai departe de Maui, iar de acolo mă întorceam practic în Maui, m-am gândit eu că [...] — citește
26 reviews. Cea mai recentă recomandare:
FEBRUARIE, 2020

Scump, dar bun

După 10 zile pe vas, 3 zile drumul până acasă, 14 zile autoizolare voluntară la domiciliu, ieșit din autoizolare voluntară intrat direct în izolare impusă, cât mai pot rezista? Am tot timpul din lume, dar nu știu ce resorturi interioare nu-mi permit să-mi deschid gândurile. Nu mă pot aduna deloc. Parcă-s un zombie. Azi mi-am strâns toate fărâmele de energie fizică și psihică rămase și am zis că trebuie musai să mă apuc de scris. Altfel probabil o iau razna. Dacă nu [...] — citește
Descoperă Michigan / #DESCOPERIND AMERICA
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IANUARIE, 2014

Vinsetta Garage / un restaurant atipic, ciudat, dubios...

de curand am mancat la un restaurant atipic pentru ce stim noi. notiunea de restaurant e diferita la unii. restaurant e ceva primitor si dragut cred eu. altii cred ca nu e musai. nu trebuie sa uimesti clientul cu ceva deosebit de frumos. unii cred ca poti uimi clientul cu originalitate sau ceva nou care sa te surprinda. si uite asa un tip curajos cumpara un service auto si il transforma in restaurant. renovare prea multa nu. aproape totul a fost conservat dat cu lac si pastrat de parca inca [...] — citește
Descoperă Montana / #DESCOPERIND AMERICA
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2016

Descopera Montana, Statele Unite - Un film, un vis, o realitate! Afla secretul zonei din review!

Dragilor, am pastrat acest review mult timp si am zis ca acum este momentul sa va fac o surpriza, placuta sper eu! Am avut ocazia unica, deosebita, extraordinara de a vizita si lucra in Montana, Statele Unite ale Americii, in perioada iunie-octombrie 2016 prin programul Work and Travel. Fiind studenta la facultate, am putut participa in acest program cu usurinta si am trait experiente cum nu credeam ca exista. Acest program este special pentru studenti si presupune deplasarea in SUA [...] — citește
Descoperă New Jersey / #DESCOPERIND AMERICA
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
MAI, 2011

Cherry Hill si Wildwoods

Am avut ocazia sa stau o perioada – relativ scurta – in SUA, la niste prieteni. Ei locuiesc in Cherry Hill, o localitate in New Jersey, nu departe de Philadelphia. Aici am stat 3 zile la inceput, apoi m-am plimbat si inca 3 zile la sfarsit, inainte de plecare. Un orasel linistit, unde majoritatea caselor sunt doar cu un nivel, cu gradini fara garduri, cu foarte multa verdeata. Casele se intrec in lampi solare care lumineaza seara feeric, au diverse statuete si flori, nu exista zgomot, nu ai [...] — citește
Descoperă New Orleans / NEW ORLEANS
5 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2015

Louisiana - Zombie land

America (cand vorbesc de America ma refer defapt la Statele Unine ale Americii) este o imensa culisa de film. Nu doar in Los Angeles si Hollywood, ci aproape peste tot s-a filmat cate ceva… Cine dintre noi nu si-a dorit sa vada cu ochii lui Central Parc din New York, sa se plimbe pe strazile intortocheate din San Francisco sau sa se balaceasca in apa cristalina din Miami Beach? Si asta doar datorita faptului ca America isi face reclama cu fiecare film pe care il produce. Nu avem nevoie de [...] — citește
Descoperă North Carolina / #DESCOPERIND AMERICA
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
MAI, 2019

Prin orasele Triunghiului Cercetarii din Carolina de Nord

Vacanta noastra in SUA a inceput odata cu aterizarea pe aeroportul international Raleigh Durham. Formalitatile necesare intrarii in tara nu au durat mai mult de 15 min. Afara ne astepta prietenul nostru la care am stat 2 zile la sosire si inca 4 zile la plecare. Din Durham am zburat cu compania Delta la New York unde am stat 5 zile si desigur, nu puteam rata nich 4 zile la Washington. La sfarsitul excursiei noastre am fost 2 zile la Wrightsville, la ocean. Prietenul nostru locuieste in [...] — citește
Descoperă Pennsylvania / #DESCOPERIND AMERICA
5 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2023

Philadelphia, prima capitala americana

Am fost la Philadelphia (alintata Philly) in iunie 2023 si am stat o saptamana. Orasul e frumos, nu prea mare, dar foarte placut si curat. In primele doua zile am luat busul turistic hopp on, ulterior am folosit un card de transport public valabil la metrou si busuri. Centrul orasului este in piata primariei, o cladire cu remarcabila. Constructia ei a inceput in 1875 si a durat 30 de ani. La final, era cea mai mare primarie din America. Alaturi este Templul Masonic, de asemenea o cladire [...] — citește
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IULIE, 2019

San Diego - surprinzător

17 iulie 2019 Ne-am cazat foarte bine in San Diego la Amazing San Diego Condos, am luat un studio de 4 persoane cu 147 dolari. Foarte frumos, curat cu tot ce trebuie înăuntru. Dimneata ne-am dus in orasul vechi, foarte frumos aranjat si curat. Cine a vazut filmul Coco, orasul vechi arată la fel ca in film. Acele altare pe care le vedem noi in filme erau in fiecare casa pentru ca pe vremea aceea nu exista biserica unde sa se stranga oamnenii, cei din cultura lor. Aici in orasul vechi am [...] — citește
14 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2022

San Francisco - cel mai frumos oras din SUA

In luna iunie 2022 am fost la San Francisco, unde am stat 10 zile. In prima zi am luat busul turistic hop on, care m-a plimbat peste tot si asa am aflat despre obiectivele turistice ale orasului. Nu ratati traseul de noapte, care are o alta ruta decat cea de zi. Hotelul in care am stat - Club Donatello - il recomand tuturor, este foarte aproape de Union Square (km. 0) si este amplasat intr-o zona plata a orasului. Fiti atenti unde va cazati, San Francisco e asezat pe mai multe coline, iar o [...] — citește
Descoperă Sarasota [Florida] / #DESCOPERIND AMERICA
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
FEBRUARIE, 2009

Home sweet home

Ti s-a intamplat si tie să ajungi intr-un oras despre care incă nu ai auzit niciodată, despre care incă nu ai văzut nici o imagine si totusi de cum păsesti pe străzile lui să ai impresia că ai ajuns acasă? Că ai mai fost cu sigurantă pe aici? Und fel de “deja vue” foarte intensiv care te face să crezi ca destinul tău este deja de mult scris si că noi doar păsim pe drumurile vietii deja de mult stabilite? Un astfel de sentiment am avut eu cand am ajuns in Sarasota. Eram in [...] — citește
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2016

Descopera Seattle

Salutare, Am vazut ca nu scris nimeni despre Seattle si am indraznit sa impartasesc experienta mea. Am petrecut cateva zile in Seattle si imprejurimi si pot sa recomand ce se poate vizita. Au o multime de locuri faine, de muzee, parcuri, plaja cu nisip, faleza si portul orasului, China Town, libraria publica, restaurante cu specific international, chiar si doua biserici romanesti. Primele zile le-am "investit" in excursiile din jurul orasului. Se poate vizita cascada Snoqualmie, este [...] — citește
Descoperă Virginia / #DESCOPERIND AMERICA
4 reviews. Cea mai recentă recomandare:
APRILIE, 2016

Două zile pe Coasta de Est

Chesapeake Bay Bridge Tunnel Dis de dimineață am părăsit confortul camerei de la Best Western Iwo Jima, hotelul din Arlington, ca să luăm cap compas stațiunea atlantică Virginia Beach. Nu, nu am pornit la drum atât de devreme ca să prindem niscaiva ultraviolete sau o baie în Ocean, deși prognoza meteo îmbia la așa ceva. Dimpotrivă, traseul nostru în această zi avea să fie unul ocolit, departe de interstatala care ne-ar fi dus, confortabil, la destinație. Așadar ne-am [...] — citește
Descoperă Washington / WASHINGTON
16 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2019

DC - o alta atractie!

DC! Pe langa obiectivele importante - Casa Alba, Capitoliul, DC abunda in muzee cu intrare gratuita! Am vizitat National Museum of Natural History, am fost la un meci de fotbal american (n-am inteles nimic! , dar nici nu conteaza!), am vazut una dintre cele mai bune echipe de majorete din Virginia si nu in ultimul rand, ne-am plimbat! Nu starui in descrieri vis-a vis de Casa Alba si nici de Capitoliu, insa National Museum of Natural History este un "must". Muzeul este mare si va [...] — citește
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
NOIEMBRIE, 2011

Florida - o experiență de neuitat

Amintirile dragi lasă urme adânci, dovadă că eu scriu acum despre o călătorie pe care am făcut-o acum cinci ani. Totul e viu, nicio culoare, nicio nuanță nu s-a estompat. Dar să începem. Trecerea Oceanului Atlantic nu era în planurile mele nici pe termen scurt, nici pe termen lung, dar o întâmplare fericită din viața mea și a soțului meu a făcut posibil acest minunat lucru. Destinația: Florida, mai precis Saint Petersburg. Cunoscut și ca St. Pete, orașul are [...] — citește
5 reviews. Cea mai recentă recomandare:
MARTIE, 2016

Insula Oahu - o perla in mijlocul Pacificului

Am promis în urmă cu ceva vreme să vă prezint și eu săptămâna petrecută pe minunata insulă Oahu din Hawaii. Sunt puține date tehnice de noutate cu care să vă pot încânta, după ce veți citi articolele experimentaților @Dabator, @delia58 sau @aAlice (vezi impresii), dar cu toate acestea voi încerca să vă creionez și eu, în stilul propriu, lucrurile frumoase pe care le-am vazut acolo și modul în care am petrecut o săptămână de neiutat. Despre drumul până în [...] — citește
Dole Plantation / HAWAII
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
FEBRUARIE, 2009

Florile rămân simbolul dragostei

Motto: Ka lei ka lehua Pua nani o Hawai'i Ka lei LokelaniPua nani o Maui Ka lei ka 'ilima Pua nani o O'ahu Ka lei mokihana Pua nani o Kaua'i Ha'ina ka puana Pua nani o ke aloha Tradițional - Pua nani o ke aloha Unul din obiectivele propuse și programate încă din țară era Dole Plantation. Căutând idei pentru zone de vizitat în Oahu, am ajuns și la acest obiectiv. Brusc am făcut legătura cu bananele acelea verzi care se găseau cu greu pe vremea lui Ceaușescu. Săracele ar [...] — citește
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
APRILIE, 2017

Everglades Safari Park

Am ajuns la Everglades Safari Park dupa ce am petrecut o zi la la Fort Lauderdale, in care ne-am acomodat cu fusul orar. O experienta interesanta, am condus prima data pe o autostrada cu sase benzi pe sens, printre SUV-uri imense, camionete cat un tanc de mari, ocolind Miami si am platit cam 4 USD taxe de drum, colectate electronic. Biletele au fost cumparate online si am beneficiat de 3 USD reducere pentru fiecare, tot atunci descarcand si niste cupoane cu 10% reducere pentru restaurant si [...] — citește
5 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2002

Pacea albă a zăpezilor

Drumul spre „Rusia Americană” Aşa cum, cu siguranţă, visau pionierii români ai aerului, şcoliţi în Franţa, drumul aerian spre Paris face parte din cotidianul multor conaţionali. Astfel că, prima etapă a zborului meu spre Polul Nord, nu iese din coordonatele unei călătorii de interes particular sau de afaceri, în compania unor cetăţeni europeni. Aeroportul Charles de Gaule, spre deosebire de cele din Amsterdam, Bruxelles sau Copenhaga, unde exclusivismul şi eleganţa [...] — citește
Hai-hui prin Texas / #DESCOPERIND AMERICA
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2015

Big Texas Fun

Anul trecut pe la mijlocul lunii septembrie aterizam in Dallas si pentru mine orasul avea doar o singura asociere! Serialul de la ora 8 seara pe care l-am vizionat ani de zile, cu care as putea spune ca am crescut; JR si Sue Ellen, Bobby si Pamela se invarteau in gandul meu, Southfork Ranch si birourile zgarie-nori din downtown. Atat. OK- mai era si asasinarea lui J. F. Kennedy, secvente pe care nu le puteam localiza – o masina cabrio, un glont tras de la o ferastra de la etajul 6 dintr-o [...] — citește
Informații utile despre viza SUA / #DESCOPERIND AMERICA
4 reviews. Cea mai recentă recomandare:
FEBRUARIE, 2020

Obținerea vizei de SUA

De mult prea mulți ani mi-am dorit să merg în state, dar procesul destul de anevoios al obținerii vizei, m-a făcut să-mi revizuiesc de fiecare dată planurile de vacanță. De data asta nu am mai avut scăpare. Îi promisesem fetei mele că o duc în SUA. Zis si făcut! Am prins niste bilete de avion foarte ieftine si acum efectiv nu mai aveam loc de întors era musai să aplic pentru viză. Procesul obținerii vizei de State este unul minuțios și destul de pretențios, dar foarte [...] — citește
Middle East America / LOUISVILLE
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IULIE, 1995

Of... America

Am avut prilejul, poate o data in viata, sa calatoresc spre America la invitatia unei prietene americance in 1995 (cam mult de atunci) Invitatia a fost facuta pe perioada verii in anul acela si am petrecut 2 luni pe la ei. Avand in vedere ca la vremea aceea era pt mine prima iesire in afara tarii si tocmai pe taram american, pot sa spun ca am fost putin socata de diferentele mari de civilizatie, si vreo 2 saptamani am uitat si engleza pe care o stiam. Bineinteles ca mi-am revenit apoi. [...] — citește
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 1996

O cǎlǎtorie fantasticǎ prin galeriile Muzeului Field

Deşi a trecut ceva timp de la vizita mea în Statele Unite ale Americii, unele imagini au rǎmas vii în memoria mea, iar una dintre cele mai frumoase amintiri este cea a unei experienţe deosebite: vizitarea Muzeului Field din Chicago. Cu toate cǎ în America sunt specifice clǎdirile înalte care umbresc strada, clǎdirea care gǎzduieşte “Field Museum” este diferitǎ. Muzeul construit în imediata vecinǎtate a Lacului Michigan se remarcǎ în primul rând prin eleganţa sa şi pare [...] — citește
Muzeele New Yorkului / NEW YORK CITY
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2017

MoMA - Muzeul de Artă Modernă NY

Să fi fost într-o frumoasă dupămiază de început de octombrie la New York, cu temperaturi încă onorabile, când hoinăream prin Manhattan, împreună cu fiica mea, locuitoare a Brooklyn-ului când, ”ex abrupto”, m-a întrebat: ”Tată, vrei să-l vezi pe Brâncuși? ” Întâi am crezut că nu am auzit bine, apoi am rămas interzis câteva zeci de secunde bune și, în final, am râspuns tot cu o întrebare: ”Unde să-l văd?! ”. Și mi-a arătat o clădire micuță, cu 6 [...] — citește
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
MARTIE, 2016

O scurta promenada pe Peachtree Street in Atlanta

Am aterizat in Atlanta la ora 14:00 venind din Ohio. Avionul spre Amsterdam era la 17:30. E pacat sa pierzi atata vreme in aeroport asa ca poti face o vizita scurta in oras (bagajele erau in cala, doar un rucsac in spate). Am ajuns in statia trenului local MARTA in 15 minute de la coborarea din avion, biletul dublu costa doar 6 dolari si iata-ma calator spre centrul Atlantei catre statia Five points, unde trenul a ajuns dupa 25 de minute (calatorie placuta prin suburbiile orasului, tren [...] — citește
O zi în Cleveland / #DESCOPERIND AMERICA
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
MARTIE, 2016

Cleveland - Muzeele de malul lacului Erie

Esti in Ohio, ai o zi libera, ce poti vedea interesant? Orasul Cleveland ofera atractii deosebite situate pe malul lacului Erie. Am parcurs cu masina 110 mile pe excelentele autostrazi din Ohio pana am parcat exact pe ponton pe lacul Erie. Foarte aproape sunt trei atractii ale orasului. 1. Stadionul FirstEnergie, fieful echipei de fotbal american Cleveland Browns. Stadionul este monumental, modern a gazduit finale NFL, campionii Browns au busturi de bronz la stadion. 2. Great Lakes Science [...] — citește
O zi în Key West / KEY WEST
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2013

Key West, un mic paradis

Am stat 2 zile la Key West, Florida, am mai fost acolo de 2 ori pana acum si ma voi reintoarce intotdeauna cu cea mai mare placere. Este un mic paradis in mijlocul unui mare paradis. Am plecat de la Miami cu masina spre sud, se merge pe US1, US1 incepe de la Key West mila 0 si ajunge la new York. Drumul este o placere, oceanul Atlantic in stanga si golful Mexic in dreapta. Sunt multe poduri, daca va opriti ptr poze va intalniti cu iguane, crabi imensi care ies din ocean, fauna si flora [...] — citește
OC California / SAN DIEGO
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2006

Pacific Coast

Pentru mine nu există nimic mai plăcut intr-o zi ca astăzi, când temperaturile au scazut aproape de punctul de inghet si o ceata de o poti străpunge cu cutitul nu se lasa nicicum imprăstiată, astfel incât astăzi poate nici nu voi vedea soarele, să vizez cu ochii deschisi la o stradă pe malul marii, să-mi aduc aminte de zile călduroase cu soare strălucitor. Si o astfel de stradă am parcurs-o in călătoria mea in SUA intre San Diego si Los Angeles. Pacific Coast Hwy incepe undeva [...] — citește
Parcul Naţional Arches [UTAH] / #DESCOPERIND AMERICA
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2006

Casa Vântului

Nina Tusuy În Moab, un oraş mic situat între Canyonlands şi Parcul national Arches, vom rămâne peste noapte. Ciudat, cu cât ne depărtăm mai mult de oraşele mari cu atât devin mai scumpe preţurile la motel. Camera noastra este mica si mobilierul vechi dar costa aproape 80 de dolari pe noapte. A doua zi mă trezesc dimineaţa devreme, astăzi vrem să vizitam Arches National Park, parcul cu cea mai mare concentraţie de arcade de piatra din lume. Indienii au denumit această [...] — citește
Parcul Naţional Canyonlands [Utah] / #DESCOPERIND AMERICA
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2006

La marginea prapastiei !

Inca niciodata nu mi s-a intimplat sa ajung la marginea unei prăpăstii si sa mi se taie răsuflarea - nu de teama ci de admiratie... La intrarea in parcul national “Canyonlands” unul dintre parcurile nationale ale SUA în apropiere de Moab statul Utah am fost opriti din drum. Un ranger imbrăcat in haine verzi cu palarie de cowboy pe cap ne opreste si ne face atrage atentia că incăltamintea pe care o purtam nu este adecvata drumului pe care il vom avea de parcurs. Eu purtam o [...] — citește
6 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2017

Grand Canyon

GC Clar, e greu sa stai 8 zile intr-un singur loc! Si cel mai interesant loc in apropiere de Las vegas este Grand Canyon. Si altele: Zion si Bryce…. Asadar, am rezervat pentru 3 zile o masina si o noapte de cazare pe North Rim iar a doua pe… South Rim, logic. A fost o calatorie diabolica dar plina de splendori! De liniste, de privelisti infinite sau de prapastii. Toate ofertele de excursii din Las Vegas spre Canion erau de o zi, adica 14-16 ore! Decat sa fac drumuri dus-intors, am ales [...] — citește
Rodeo Drive / LOS ANGELES
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
MARTIE, 2011

In vizita la “pomul laudat”

Nota: Pentru cei care urmaresc povestile mele Americane (Haihui din coasta in coasta: Drumul (I) si Haihui din coasta in coasta: Drumul (II)), nu scriu impresiile de drum in ordine cronologica :-) Daca sar etape, asta nu inseamna ca nu ma intorc cu completari ulterior. Unele ganduri sunt mai usor de pus pe hartie... pardon, pe ecran, decat altele. Era ultima zi a vizitei mele in sudul Californiei. Urma sa ma intorc in Florida cu avionul si cursa era la 11 noaptea, asa ca am profitat ca sa mai [...] — citește
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
APRILIE, 2017

Spre Coasta de Vest - Los Angeles

Planurile de calatorie in zona LA le-am demarat cu circa 6 luni inainte. Perioada aleasa luna aprilie, pe timpul vacantei scolare iar durata s-a "limitat" la 15 zile. Prima data am aplicat pentru viza. Exista articol pe site care explica in detaliu pasii care trebuie urmati. Noi am fost nevoiti sa refacem in ambasada pozele si am avut pregatita suma exacta in lei necesara acestei operatiuni. Referitor la strategie pot recomanda un singur lucru, sinceritate, atat in completarea formularului [...] — citește
8 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2018

Impresii Manhattan New York (2)

Am citit cateva impresii inainte de a merge la New York, unele au fost chiar folositoare, altele poate scrise la repezeala, din lipsa de timp probabil. Nu am pretentia ca sunt vreun scriitor sau ca informatiile si impresiile mele sunt cele mai corecte si mai demne de urmat. Voi incerca sa fiu cat mai corect si mai aproape de realitate. [...] Noi am rezervat la Hotel Millennium Hilton New York Downtown, in Manhattan - vezi impresii   Sa incepem cu inceputul, am ajuns in gara Penn [...] — citește

Afișate [1 - 50] din total 58 rubrici DE CĂLĂTORIE SUA / AMERICA DE NORD