ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.05.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
TIMP CITIRE: 9 MIN

Splendorile naturii: munţi, vulcani, cascade

TIPĂREȘTE

Se apropie vremea concediilor: mare, munte, în ţară, chiar şi afară. M-am gândit că unora dintre voi poate le va plăcea să vadă ce minunăţii vor găsi pe unde vor merge şi cât de cât, - cele câteva cuvinte pe care le voi scrie dar mai ales pozele, - vă vor stârni curiozitatea pentru acele locuri. Munţi, vulcani şi cascade este subiectul documentarului de azi, care nu are cine ştie ce pretenţii ci se vrea a fi doar un trasor a ceeace poate veţi vedea.

Pentru cei interesaţi am dat şi adresele reviewurilor postate de-alungul celor 10 ani de când am fost cooptată în AFA

1. Munţi

- Aiguille du Midi (Elveţia) este un vârf în Alpi de 3842m la care am urcat din Chamonix (Fr). Am plecat pe un timp superb care, pe măsură ce urca telecabina devenea din ce în ce mai prost. Punctul terminus al telecabinei era o clădire de piatră foarte bine ancorată din care se auzeau cu putere rafalele de vânt, cu toate că avea geamuri groase de sticlă armată. Ieşind pe o pasarelă în aer liber să fac poze am simţit câteva zeci de secunde efortul inimii şi al plămânilor de a se adapta la altitudinea mare. Am reuşit să fotografiez vârful Aiguille du Midi printre spărturi ale norilor plumburii. La coborâre am regăsit acelaş Chamonix însorit v. aici

- Jungfraujoch (Elveţia) se mai numeşte Top of Europe având înălţimea de 4158m. Am plecat dimineaţa din Berna şi am urcat cu trenul cu cremalieră din Interlaken, o staţiune superbă care se găseşte la poalele a trei vârfuri peste 4000m înălţime: Eiger, Monch si Jungfrau. Gara Jungfraujoch are cea mai mare altitudine din Europa (3453m). De la staţia terminus a trenului am luat un lift care ne-a dus in clădirea centrală a complexului, la 3571 m. Cladirea e de piatră făcută să reziste furtunilor si vânturilor si seamănă cu cea de la Aiguille de Midi dar mult mai mare. In faţa ei, strălucea magnificul varf Jungfrau de 4158m., palatul de ghiaţă în care sunt o mulţime de figurine sculptate, terasa de observatie şi platoul de ghiata vesnică pe care ne-am plimbat, în timp ce unii tineri skiau v aici

-Monte Alban (Mexic) a fost un oraş prehispanic situat la peste 2000m altitudine pe o platformă nivelată artificial. Cu 35000 locuitori a fost între anii 500 î. Hr şi 800 d. Hr capitala zapotecilor. În situl arheologic s-a descoperit un observator astronomic (calendarul aztec este mai précis decât cele gregorian sau iulian), statui de dansatori olmeci, un număr de 220 morminte împodobite cu bijuterii de aur. A fost declarat în 1987 sit al Patrimoniului Mondial v aici

-Munţii Făgăraş (Rom) cu vârfurile Negoiul 2536m şi Moldovanu 2544m. Sunt opt vârfuri care depăşesc 2500m. Lacul Bâlea se află într-o căldare la 2040m. Am avut privilegiul ca făcându-mi stagiatura trei ani la un combinat chimic de la poalele lor, să-i străbat foarte des cu piciorul apoi după ce s-a construit Transfăgărăşanul, cu maşina, ultima dată în 2014. v aici.

2. Vulcani

-Etna (Sicilia) este un vulcan activ la care am urcat până la 1800m cu autocarul, până la 2500m cu cabina şi până aproape de vârf 3400m cu jeepurile. Din cauza frigului şi vântului puternic n-am putut ajunge la craterul mare dar tot am aplecat capul într-o gaură fumegândă cu miros de bioxid de sulf. Refugiul Sapienza de unde am luat jeepul până la Vulcan şi multă lume se oprea acolo, se reconstruieşte aproape anual din cauza scurgerii de lavă care-l dărâmă de fiecare dată. v aici

-Vezuviu (Napoli) are o înălţime de numai 1280m. Este un vulcan exploziv care în anul 79 d. Hr. a distrus două oraşe romane: Pompei cu 20000 locuitori şi Herculaneum cu 5000 locuitori. Oraşele au fost scoase la suprafaţă întâmplător începând cu sec XVIII şi continuând decopertarea şi astăzi. În Pompei a fost necesară escavarea a 6m lavă solidificată care l-a acoperit, în Herculaneum, 15m. Descoperirea lor a fost de mare importanţă arheologică pentru că s-au decopertat oameni şi locuinţe, s-au identificat preocupări şi moravuri din viaţa romanilor din sec. I d Hr. în momentul surprinderii lor de gazele otrăvitoare şi magma incandescentă. Ultima erupţie care a durat două săptămâni a fost în 1944, fără pierderi de vieţi omeneşti dar acum ar putea fi ameninţaţi 700000 de locuitori ai zonei. v aici

-Muntele Fuji sau Fuji- San (Jap) domină partea centrală a insulei principale Honshu. Este cel mai înalt munte din Japonia 3776m. Are forma unui con de o simetrie perfectă fiind considerat unul din cei mai frumoşi munţi din lume. Fiind sacru până secolul trecut era interzis femeilor. De la staţia 5 unde a oprit autocarul mai erau 5-6 ore de mers, drum dificil. Ne-am mulţumit să-l vedem de la poalele lui şi să vizităm o expoziţie privitor la legende şi tradiţii legate de Fuji- San. La întoarcere în localitatea Kahone, într-un templu şintoist, o preoteasă îmbrăcată în alb binecuvânta un copil nou născut. v aici

-Vulcanul Teide (Tenerife) numit El Pico del Teide are o înălţime de 3718m şi este activ, ultima erupţie fiind în 1909. În 2016 a existat o alertă privind cantitatea anormală de gaze degajate de el şi producerea a 100 de cutremure. În apropierea vulcanului, Roques de Garcia este cea mai mare atracţie. Este o structură vulcanică de bazalt de culoare roşcată, formată acum 170000 de ani şi situată la o altitudine de 2200m. Conţine o serie de turnuri din roci vulcanice extinse pe o suprafaţă de cca 2 km. Dintre ele Roque Chinchado sau Degetul lui Dumnezeu este cea mai spectaculoasă. La Gomera este o altă insulă vulcanică din Canare pe care am vizitat-o în aceeaşi excursie. v aici

3. Cascade/ Cataracte

- Cascadele Duden (Turcia) din apropierea Antaliei sunt un grup de cascade ale râului Duden care se varsă în mare. Am văzut cascada de pe coasta Larei în care apa cade de la o înălţime de 50m v aici

- Cascade în Japonia. Am văzut cascada Kegon din Parcul National Nikko cu o înălţime de 97m şi lăţime de 7m. S-a format cu mii de ani în urmă, când în urma unui cutremur lava a obturat cursul unui râu. În ţinutul Nikko există 48 de cascade din care cea văzută de noi e cea mai mare. Regiunea Nikko este listată în Fondul de Aur UNESCO ca un complex cu semnificaţie istorică şi cultural mondială. Aici este templul Toshogu cu 40 de clădiri, 5200 gravuri şi trei porţi de lemn de tek unde samuraii îşi depuneau săbiile la picioarele şogunului. v aici

- Cascadele din Norvegia se prăvălesc din munţi în fiordul Geiranger lung de 15 km. Acesta este considerat bijuteria fiordurilor norvegiene. Cascadele care se varsă în fiord poartă diverse denumiri: Voalul miresei, Şapte surori. Am făcut o croazieră prin fiordul cu ape limpezi şi albastre în care se reflectă munţii înzăpeziţi care ajung la 1700m şi în care cascadele par o dantelă spartă întinsă peste ei. v aici

-Cataractele Rinului se află în Elveţia între oraşele Zurich şi Schafhausen (Germ) renumit pentru fabrica de ceasuri. Cataractele au o lăţime de 150m între maluri şi apa cade cu debit mare (vara 600mc/sec) de la o înălţime de 30m. S-au format cu numai 14-15000 ani în urmă când, din cauza unor mişcări tectonice Rinul şi-a schimbat cursul. Sunt foarte spectaculoase şi toate proiectele de amenajare a unei hidrocentrale au căzut din motive ecologice dar şi că turismul în zonă aduce mari beneficii. Turiştii foarte curajoşi pot fi duşi cu o ambarcaţiune pe o stâncă înaltă de 15m în mijlocul Rinului chiar lângă cascade. Noi am preferat să le admirăm din terasa unui restaurant. Deşi promisesm că voi scrie un review exclusiv despre cataracte, nu m-am ţinut de cuvânt. vezi impresii

-Cataractele Nilului În excursia pe care am făcut-o în Egipt, patru zile au fost pentru o croazieră pe Nil. Nilul are şase cataracte care sunt periculoase pentru navigatori atât din cauza vitezei apei cât şi a stâncilor de pe fundul albiei. În apropiere de Aswan vaporul cu care călătoream a trecut peste o cataractă dar din motive de securitate am fost debarcaţi şi transbordaţi cu trăsurile pe distanţa în care viteza apei era periculoasă. v aici

-Bâlea Cascadă (Rom) numită şi Urlătoarea Bâlei este situată în munţii Făgăraşului între vârfurile Moldovanu şi Negoiul la o altitudine de 1200m. Are o înălţime de 60m. şi este cea mai spectaculoasă cădere de apă din ţară. De la cabana Bâlea Lac situată pe transfăgărăşan se ajunge la ea în mai puţin de o oră de mers, traseu uşor pân în apropierea cascadei când devine de dificultate medie. v aici.

-Cascada Bigăr (Rom) este considerată de The World Geography ca una din cele mai spectaculoase cascade iar în 2010 National Geographic Traveler i-a acordat acelaş loc de top. Se află în Cheile Minişului în Parcul National Cheile Nerei şi se formează din apele izbucului Bigăr. Am văzut-o în 2018 dar din cauza secetei şi debitului scăzut de apă, nu mi-a făcut o impresie deosebită. Pe lângă fotografiile mele am preluat una si de pe internet pentru a vedea cum arată la debit maxim v aici

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Michi in 27.05.20 18:06:40
Validat / Publicat: 27.05.20 19:25:32

VIZUALIZĂRI: 345 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Transfăgărăşan
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31 PMA (din 31 voturi)

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

mishu
[27.05.20 19:31:43]
»

@Michi: Dupa atatea recomandari alegerea va fi grea, dar vor ramane si pentru anii ce vin.

Amintirile ne fac zilele mai frumoase, si totodata din nou tineri. Sunt multe locuri in care nu am ajuns, si in la fel de multe sigur nu voi ajunge din diverse motive, insa ma voi bucura de cate ori cineva va ajunge acolo si va povesti.

Felicitari pentru amintiri, votat cu mare drag. ​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
gettyyPHONE
[27.05.20 20:10:55]
»

@Michi: excelentă idee de a crea această sinteză a reviewurilor postate de-a lungul celor 10 ani  !!!

Nu a fost deloc o muncă uşoară ​...

Mulțumim mult! Sunteți genială! ​

mihaelavoicu
[27.05.20 21:41:47]
»

Frumoasă sinteză a călătoriilor ce le-ați făcut! Un îndemn pentru cei tineri, să meargă și să vadă lumea.  

Vă îmbrățișez și numai bine! ​

MichiAUTOR REVIEW
[28.05.20 10:58:41]
»

Mishu+Getty+Mihaelavoicu, mulţumesc de aprecieri dar mai tăiaţi puţin coada vulpii că e prea stufoasă şi încep să mi-o iau în cap. Oricum, pentru că n-am să mai pot circula din cauză de vârstă+mijl. transport+companie+risc de corona, plus, plus, plus.. mă mai gândesc la câteva sinteze documentare şi alte câteva obiective interesante individuale, despre care n-am scris nici eu iar alţii prea puţin spre deloc.  Sper să ajung vara asta la 600 reviewuri, după care vom vedea cum  mă voi mai implica în activitatea AFA

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
gettyyPHONE
[28.05.20 12:22:59]
»

@Michi: abia astept!!!

Să fiți sănătoasă si... nu vă lăsați!

O să depăsiti cu siguranţă 600 de reviewuri.

Mult succes si putere de muncă! ​​​

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
gettyy, Michi, mihaelavoicu, mishu
Alte articole din această RUBRICĂDocumentare 'AmFostAcolo':


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064728975296021 sec
    ecranul dvs: 1 x 1