Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului, Vălenii de Munte. O bogăție spirituală de necontestat.

TIPĂREȘTE

Vălenii de Munte, toamna!

În una din zilele lui octombrie, din acelea cu soare blând și aer înmiresmat de fructele dulci puse le dospit, am pornit în grup organizat pe Teleajen în sus, la Văleni, drumeție de o zi, în care am cuprins câteva puncte de interes turistic precum muzee, mănăstiri, peisaje, barajul Paltinu, dar mai mult decât orice, aerul de munte și dorul de a pleca.

Vălenii de Munte, toamna!

Zona propice pomiculturii, în special pentru măria sa Prunul, dă o producție considerabilă din licoarea aceea transparent-gălbuie, de-i zice... cum? Știe cineva! E și un Festival al... nu mai rețin!

La Văleni de Munte în toamna lui 2018, am vizitat Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului, Muzeul Natura Văii Teleajenului și Muzeul Memorial Nicolae Iorga. Toate aflate în plin centru al orașului, într-un spațiu larg, aerisit și bine îngrijit de edili.

Localitatea, atestată documentar la 1431, așezată în apropiere de granița dintre Transilvania și Țara Românească, s-a dezvoltat tocmai datorită valorificării produselor pomicole, inclusiv licoarea despre care v-am vorbit, cred, destul de explicit.

După vizitarea Muzeului Memorial Nicolae Iorga, aceeași persoană-ghid însoțitor, ne conduce (trecerea se face direct, fără a mai ieși pe stradă), la Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului deschis în toamna lui 2001.

Acesta este amenajat în sediul clădirii anexă a “Școlii de misionare”, școală înființată de Nicolae Iorga în anul 1922 și care a funcționat apoi sub patronajul Reginei Maria. Clădirea fostei școli, este acum ocupată de Muzeul de Artă Religioasă. Dar ce erau de fapt, misionarele? Erau tinere învățătoare, alese din întreaga țară pentru a fi instruite timp de un an, în spirit științific și pedagogic, ca apoi repartizate la sate, urmau a se ocupa de copiii fără posibilități materiale, astfel ca și aceștia să aibă parte de educație.

Vizita la Muzeu

Muzeul prezintă fondul etnografic al întregii zone, legat de ocupațiile de bază ale locuitorilor: creșterea animalelor și valorificarea produselor acestora, agricultura, pomicultura, prelucrarea lemnului, fierăria etc.

După ce am încheiat formalitățile administrative, într-o primă și mică încăpere, ne întâmpină o oaie. Mă uit bine, este naturală! De fapt, ea este pionul principal al acestei secții. Lângă ea sunt aranjate câteva unelte, o talangă și un ceaun pentru fiert lapte. Semn că aici se produce ceva bun!

Următoarea încăpere, una mare și bine luminată ne întâmpină cu o simfonie de culori: țesături, velințe, covoare și alte minunății obținute prin prelucrarea lânii și frumos colorate cu pigmenți naturali obținuți din flora spontană, multe din ele, fără a se denatura în timp.

Într-un colț șade Trăgătorul de lână, deci torsul mecanic. Piesa este formată dintr-o roată acționată de o pedală, care probabil învârte axul pe care se află caierul de lână. Nu-mi dau seama pe unde trece firul, unde se așează... la torsul cu furca-n brâu, e mai simplu. Eu știu să torc.

Recunosc, am fost așa de absorbită de frumusețea covoarelor și de faptul că am putut fotografia, încât nu am înregistrat mare lucru din explicațiile referitoare la ”procesul tehnologic” de obținere al firelor.

Pereții, pe ambele părți sunt ornați cu Covoare din lână, neasemuit de frumoase, atât prin modele, cât și prin colorit.

Acestea sunt confecționate la Războiul de țesut. Nelipsit în vechile gospodării, instalat îndeosebi iarna, bunici, mame, fete și băieți, lucrau laolaltă, unii din joacă, alții din curiozitate, dar cei mai mulți din necesitate. Vedem cum vine firul de urzeală, firul de lână, ghemele, cum se ține spata... meșteșug, nu glumă!

Un covor așezat pe dușumea, numit lăicer, ținea de cald. Cel așezat pe pereți, de-i spunea păretar, ținea de cald. Îmbrăcămintea din lână, ținea de cald, velințele așezate în fereastră, țineau de cald. Concluzia: oaia era caloriferul casei! În muzeu sunt expuse mai multe războaie de țesut, unul chiar vertical. Oricum ar fi, fiecare din aceste piese exprimă o poveste, răscolește sentimente, amintiri și produce emoții. Dar cele mai frumoase exponate rămân totuși Costumele populare, alcătuite din ii, marame, cămăși, fote, opinci, ciorapi și cingători.

Într-un colț sunt prezentate din, Ale oieritului: talanga, bâta, zgarda ciobănescului, vasul pentru strecurat lapte, altele pentru păstrat laptele, prepararea brânzeturilor și a cașcavalului.

În altă încăpere sunt prezentate Unelte folosite în agricultură și la intrare, un citat din C-tin Noica, Tradiția este păstrarea întru spirit a ceea ce a fost bun în trecut. Aici este expus un plug pentru arat și componentele sale (lama care taie, se numește otic), apoi jugul boului care trăgea la plug, obiecte din lemn pentru ținut apa de băut, dârmon pentru separat și cernut diverse, covată, căni, ulcioare, farfurii, banița (pentru măsurat cereale) etc. Dar surpriza pentru mine a fost o Machină, pentru măcinat porumb, așa cum aveam în copilărie, una veche, în curte, de na jucam în ea toată ziulica.

Intercalate printre exponatele menționate, stau manechine îmbrăcate în frumoase Costume bărbătești, costume de lucru și de sărbătoare, cu cămeșa bordată cu dantelă, așa cum am văzut la colegul ungureanica, la întâlnirea din 2018 la Alba iulia.

Iată și Atelierul de fierărie: vatra pentru aprins focul, foale pentru întețit focul, nicovală, clești, ciocane.

Frumos organizat este și Atelierul de lemnărie. Și cum zona este submontană și lemn se află din belșug, locuitorii erau și sunt încă, buni meșteri în ale lemnăritului. Ce vedem? Strung de lemnărie, rindele, pile, cuțitoaie (Instrument pentru cioplit, cu două mânere) și multe altele lucruri, necunoscute mie. Foarte bogat muzeul, bine aranjat și foarte explicit.

Și aproape de final, Interioare de casă cu mobilier sculptat și pictat de mașteri locali, dar și transilvăneni, cu care vălenarii făceau troc. Aici vedem frumoase policioare, lăzi de zestre, mese, dulăpioare pentru acte, sau pentru vase de bucătărie și de ornament.

Ieșim din muzeu și părăsim curtea acestuia, pe o alee mărginită de trandafiri în floare.

Un muzeu frumos, încărcat de spiritualitate, o adevărată dimensiune a spațiului cultural românesc.

Vizitați-l, priviți frumosul și veți primi lumină!

---

VIZUALIZĂRI: 678 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI