Runcu, o reţetă de succes pentru traversarea caniculei

TIPĂREȘTE

Scriu aceste rânduri cu gândul la bunii mei prieteni D şi M care, de ani buni, ne-au făcut viaţa mai uşoară ajutându-ne să trecem mai uşor peste vipia din oraş. Cum? Vă voi relata imediat!

Nu ştiu câţi dintre voi au auzit de Runcu, aşa că vă spun eu, Runcu este o comună din nordul judeţului Dâmboviţa, situată la aproximativ 40 km de Târgovişte şi la 8 km de Fieni (oraşul cel mai apropiat), întinzându-se pe o suprafaţă de 79,1 km², într-o zonă subcarpatică, la poalele muntelui Orlea din complexul munţilor Leoata, pe valea Ialomicioarei de Vest, un afluent al Ialomiţei. În general, perimetrul comunei este delimitat: la nord de muntele Orlea şi înălţimile adiacente, la răsărit de Plaiul Oilor, satul Dealu-Frumos din comuna Pietroşiţa şi satul Dealu Mare, la sud de oraşul Fieni şi la apus de Plaiul Domnesc, satul Râu-Alb, comuna Bărbuleţu şi comuna Pucheni. Asupra numelui satului, se păstrează, încă, legenda venirii unui cioban ardelean, Runceanu, care s-a aşezat pe valea Ialomicioarei, având pentru turmele sale tot ce-i trebuia: păşune, ape, ieşire pentru iernat la baltă. De la Runceanu se zice ca se trage numele satului Runcu. Este foarte adevărat ca printre primii locuitori ai satului întâlnim „ciobani de peste Leaota”, care, datorită condiţiilor istorice, au migrat în aceste locuri ospitaliere. Ei s-au aşezat pe locurile „curăţate” pe runcuri, „cei de pe runc” şi de aici ar deriva Runcu, aceasta fiind o altă teorie asupra numelui localităţii.

Cam aşa ar suna oficial descrierea succintă a acestui plai binecuvântat de Dumnezeu, neoficial, însă, este un colţ de rai, căci în felul acesta l-am perceput eu, cel puţin în contextul verilor înnăbuşitoare din oraş. De ce? Fiindcă întotdeauna invitaţia acestor prieteni de a petrece un week-end, sau mai multe, în toiul verilor fierbinţi cînd canicula devine de nesuportat în oraş, e o adevărată binecuvântare adresată nouă, celor „lipsiţi de ţară”, adică fără a avea rude la ţară. Ei posedă împreună cu alte patru familii o vilă pe care au ales să o ridice, undeva, la marginea satului Runcu unde nu există case învecinate şi, prin urmare, ochii iscodotori ai semenilor curioşi nu pot privi de după garduri sau perdele, unde te simţi ca-n poveşti, fără să te fereşti, nefiind ameninţat de privirile rare ale trecătorilor prin zonă.

Am descoperit această minunată locaţie acum cinci ani cu ocazia inaugurării casei de la munte, aşa cum o numesc toţi. Despre casă în sine, nu vă voi spune decât că oferă toate condiţiile şi facilităţile unei locuinţe de la oraş, toate într-o clădire mare pe două niveluri cu cinci camere (egale cu numărul coproprietarilor) şi dependinţe, în nici un caz opulentă, cu o curte generoasă în care ar încăpea cel puţin zece autoturisme parcate.

Cel mai impresionant este cadrul natural parcă desprins din poveste sau baladă, cum vreţi: de jur-împrejur coline împădurite alternând cu fâneţe, iar peste toate, susurul apei ce curge repede pe lângă casă te destresează oricât de stresat ai fi! Runcu e un plai mioritic aşa cum îmi place mie să spun, unde uit de tot greul şi de toate grijile, unde merg şi am parte de cea mai bună relaxare rupându-mă de lume şi încărcându-mi bateriile pentru încă o vreme.

Valea Ialomicioarei de Vest este o zonă, pe care atunci când a creat-o Dumnezeu a fost excesiv de generos, cu frumuseţi unice, cu poteci şi păduri încă necălcate intens de turişti. Vârful Leaota, cu o altitudine de peste 2.500 de metri, veghează întreaga zonă şi ai impresia că se află la o aruncătură de băţ de marginea satului, dar până ajungi sub poala sa este drum lung, însă încântător. Traseul, de un farmec aparte, porneşte de la ieşire din oraşul Fieni, străbate comuna Runcu, apoi se pierde în umbra munţilor. Drumul prin pădure duce şi către Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului la care faci un popas, măcar să-ţi tragi sufletul şi să te reculegi la icoane ca orice bun creştin. Rând pe rând, în faţa călătorului apar puncte de atracţie turistică: „Blidele” – formaţiuni calcaroase scoase la lumină de eroziunea apei, „Masa haiducilor” – un loc unde, spune legenda, lotrii se opreau pentru odihnă şi pentru a împărţi prada, când se întorceau spre ascunzătorile din munte şi „Moara dracilor” – o stâncă imensă, cu un fel de fereastră săpată în ea.

Însă, principalul punct de atracţie al locului îl constituie Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului, până la care treci de toate acestea, mergând pe un drum forestier cam 7 km de la marginea satului, de unde am pornit şi noi. În plus, am lăsat în urmă şi cele două cochete cabane ce aparţin de Romsilva, plasate de-o parte şi de alta a Ialomicioarei Apusene înainte cam cu doi km de sfântul lăcaş de cult. Mai sus de mănăstire, la vreo 3 km ar mai fi şi schitul de călugări Cucuteanca, până la care n-am mai urcat, obosiţi după plimbarea pe jos, mai ales că trebuia să facem şi cale întoarsă până aproape de sat.

Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului a luat fiinţă în 1998, după ce cu un an înainte un părinte de vază întors recent de la muntele Athos a remarcat zona şi a avut ideea edificării unui aşezământ monahal aici, luând legătura cu preotul paroh de la Runcu, acesta i-a indicat frumoasa poiana ce era atunci proprietatea privată a unui om de bine ce a donat-o în scopul nobil al ridicării mănăstirii. Arhiepiscopia Târgoviştei a încuviinţat atunci ridicarea unei mănăstiri cu destinaţie de călugăriţe, iar câteva măicuţe de la Mănăstirea Tismana ce-l cunoscuseră pe părintele întors de la muntele Athos, au venit să se ocupe îndeaproape de lucrări şi să populeze locul. Se pare că în acest ţinut mănăstirea este ştiută de localnici ca mănăstirea ”de la ziduri”, deoarece aici erau ruinele unei foste fabrici de cherestea ce a existat în trecutul mai îndepărtat, iar la cam doi km în sus, nord-vest, se află cabana Leaota. În timp, locul s-a transformat într-o bucăţică de rai, totul are un aspect desprins, parcă, din poveşti, de bun gust şi foarte îngrijit. În cadrul lăcaşului de cult există şi un magazin cu obiecte bisericeşti situat alături, în dreapta mănăstirii propriu-zise, un spaţiu cu camere de locuit frumos amenajat pentru credincioşii care rămân peste noapte sau ceva mai mult timp la mănăstire. Mai încolo, se desfăşoară chiliile, trapeza, stăreţia, bucătăria, salonul de primire. La vizita noastră scurtă am prins momentul, pe la trei şi jumătate după-amiaza când una dintre călugăriţe s-a îndreptat să bată toaca şi, mai apoi, să tragă clopotul. Ne-am închinat la icoanele din mănăstire iar măicuţa dinăuntru, într-un gest ospitalier, ne-a servit cu dropsuri asortate. Am plecat cu o stare spirituală mult mai bună, datorată, în cea mai mare parte, apropierii noastre de divinitatea pe care o simţiserăm diferit aici, la poale de munte. Oficialităţile blonde din Ministerul Turismului de acum câţiva ani (nu dau nume) ne promiseseră un drum tot înainte care să traverseze muntele, care să ne facă legătura cu vestitul Moeciu aflat peste el, însă totul a rămas la stadiu de făgăduială ieftină electorală sau vis cu ochii deschişi.

Comuna Runcu este renumită în zonă pentru două evenimente care au loc în fiecare an, primul în luna septembrie: "Răvăşitul Oilor", asemănătoare celei de la Bran care semnifică întoarcerea ciobanilor cu turmele lor de oi de la munte unde au fost plecaţi toată vara. Această coborâre se sărbătoreşte cum se cuvine reunind mulţi cunoscători care vin în căutarea renumitelor brâzeturi şi a produselor pe bază de lapte obţinute de ciobani. Al doilea eveniment se referă la târgul anual ce se organizează de Sfântul Dumitru unde găseşti orice, nu numai cele mai bune brânzeturi, legume, fructe, chiar şi haine, vase de bucătărie, etc., dar şi multă distracţie printre săteni şi oaspeţi.

Şi dacă v-am făcut cumva poftă de Runcu, poftiţi pe-aici, sunt locuri de cazare la pensiunile Plaiul Domnesc şi Bianca din apropiere, la fostele cabane de vânătoare ale Romsilva, sau la particulari, se găsesc soluţii!

Bibliografie

adevarul.ro/locale/targov ... 6197/index.html

judeteonline.ro/turism/ma ... ului-runcu.html

---

VIZUALIZĂRI: 4571 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI