La Bibliotecă

TIPĂREȘTE

La Bibliotecă, în Cișmigiu, mergeam de când dădea colțul ierbii până în toamnă, târziu, în octombrie, când se-ntorceau studenții de pe aiurea și începeam să ne adunăm prin interioare că se lăsa răcoare pe afară. Evident, de maxim interes era și drumul până acolo că mergeam în timpul săptămânii când nu puteam fugi departe de metropolă astfel că rupeam ceva ore în natură, prin verdele crud sau, spre toamnă, mai ars, al grădinii Cișmigiu unde vegetația e bogată și ne înconjoară prinprejur.

Biblioteca e micuță și are o terasă așișderea micuță dar cât de boemă poate fi... Unde mai găsești așa un colțișor în Bucureștiul ce devine tot mai comercial!? Înainte, biblioteca era doar o dugheană dreptunghiulară unde se lăsa cu frig spre toamnă. Era cu structură metalică și ferestre mari dar, pe lângă mese aveau și ceva rafturi unde chiar se găseau cărți, de-aia îi și spune Biblioteca.

În ultima vreme nu am mai văzut cărți dar numele i-a rămas. Și clădirea s-a transformat mult și azi e mult mai elegantă. Priceless este, în continuare, trunchiul de copac ce trece prin salonul interior și răzbate prin tavan, oferind un efect de excepție.

Meniul de La Bibliotecă nu e foarte variat pentru că e doar o cafenea dar ceva gustări tot se găsesc. Interesul maxim este, însă, ambientul. Confortul psihic e maxim. Lacul nu e departe și ceva apă ajută mult dar și mai impresionantă e plimbarea până la locație. Se poate intra și din Știrbei dar, de obicei, preferam să intrăm pe la Primăria Capitalei, intrarea de peste drum pentru că asta cuprindea și o plimbare prin ambientul inegalabil al parcului plin de verdeață, cu amenajările și statuile sale, cu aleile șerpuite pe sub codri seculari. Treceam prin Parterul Central ????, uneori pe lângă Statuia Soldatului Francez, pe lângă nimfa din bazinaș, adevărat că uneori mă mai și rătăceam pe la Monte Carlo, pe la Buturugă, în întortocheala de alei.

Era o vreme când mergeam săptămânal, aveam un grup cu care ne întâlneam să punem țara la cale. O vreme n-am mai mers. Anul trecut, însă, parcă am găsit totul schimbat, modernizat, dar cu același parfum nostalgic. Era începutul verii și mulți bucureșteni se tolăneau pe iarbă, pe lângă lac, fericiți c-a dat căldura. Niște tineri cântăcioși, cu boxa după ei și cu microfoane făceau atmosferă plăcută urechii.

Venind dinspre Spai am văzut pe drum, printre blocuri vechi și scunde o curte cu un restaurant libanez nou, Amarin, și mi-am propus să trec pe la ei într-o proximă ocazie care, încă, nu s-a ivit. Sper că nu a dispărut între timp. Iar pe colț, la șosea, peste drum de liceu, o cochetă cafenea se străduie să ne facă viața plăcută. Orice vremuri ar trece, însă, Biblioteca tot Bibliotecă rămâne și abia aștept să mai merg.

La Bibliotecă a fost bine mereu. Ne înțelegeam noi cumva. Dacă nu veneau ei la noi, mergeam noi la ei. Dar recent sunt mai atenți și mai profi.

Ceva paste, ceva mici, frugal, așa, ca de grădină. Înainte veneam pentru bere. Acem mergem pentru cafea.

Grădina Cișmigiu care e superbă.

---

VIZUALIZĂRI: 116 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI