Riad Celia

TIPĂREȘTE

În esență, există două variante de a-ți alege cazarea în Marrakesh: în medina (aka orașul vechi) sau în orașul nou. În cel de-al doilea caz, hotelul va fi unul normal, posibil afiliat unuia dintre marile lanțuri internaționale. Ca să citez pe cineva, un „hotel fără suflet” . Fără suflet-fără suflet, dar confortabil, cu un raport corect preț-calitate, știi de la început pe ce dai banii și la ce să te aștepți.

În primul caz, vei locui într-un riad: fostă locuință a unei persoane înstărite, cu familie numeroasă (părinți, neveste, copii, poate și nepoți care au stat sub același acoperiș), trasformată în hotel în ultimii 20 de ani, de când cu boom-ul turistic al Marrakesh-ului. Asta înseamnă că vei fi în mijlocul evenimentelor, aproape de toate obiectivele și înconjurat de viața orașului (medina e locuită, în interiorul unui cerc cu diametrul de 3 kilometri trăiesc aproape jumătate de milion de oameni - și nu există blocuri). Vei sta într-un loc (încă) autentic, într-un hotel cu suflet.

Dar, în ceea ce privește confortul, e cum ți-o fi norocul. Cercetarea prealabilă nu ajută: TOATE riadurile din medina au, pe Booking, note peste 9 /10, iar pe Google peste 4,5 /5. E un mister pentru mine, nu am mai întâlnit nicăieri pe unde am umblat o așa unanimitate în a aprecia la superlativ serviciile tuturor unităților de cazare dintr-o zonă. Asta - în condițile în care hotelurile moderne din orașul nou rareori depășesc 8 / 10.

Să nu se înțeleagă din cele de mai sus că a alege pentru cazare un riad înseamnă o alegere proastă. Ci doar că trebuie asumate anumite chestii, pentru a nu apărea ulterior dezamăgirea. Trăgând linie, experiența acolo a fost mai curând cu plus. Și, probabil, dacă ar fi să revin în Marrakesh, tot la un riad m-aș caza. Hoteluri fără suflet găsim peste tot.

Criteriul pe baza căruia am ales, dintre toate riadurile, tocmai Riad Celia a fost existența piscinei. Care în poze arată tare bine: riad-celia.marrakeshotels.com/en. Pozele nu sunt mincinoase, dar... bazinul are 3 metri x 5 metri (cel mult) și este, practic, în aer liber. Vara ar trebui să fie OK, cât timp nu se întâlnesc acolo mai mult de 3-4 persoane, dar la 10 grade, hmmm, nu știu ce să spun. Așadar, filtrul pus pe Booking ne-a forțat să alegem doar dintre cele 2-3 riaduri care se lăudau cu prezența acestei căzi mai mari.

Repet, însă: până la urmă, nu am ales rău. Condițiile au fost acceptabile, oamenii prietenoși.

Cel mai mare merit al riadului despre care fac vorbire este poziționarea. Este situat în inima medinei, dar foarte aproape de o stradă accesibilă mașinilor. Pentru cei care nu au fost pe acolo, străzile vechiului Marrakesh, cu foarte puține excepții, au lățimea de un metru, zid în stânga zid în dreapta, nu încap trei oameni umăr la umăr, poate nici doi, dacă sunt mai voinici. Prin urmare, mașinile nu au cum pătrunde pe ele. În plus, sunt pietruite sau nici măcar, în caz de ploaie e ca la noi la țară. Dacă ai de împins un troler pe acolo, nasol. Și, faza supremă, multe dintre aceste „străzi” se înfundă sau te readuc în punctul de plecare, medina e un adevărat labirint. Ce vreau să spun e că, la venire, până te obișnuiești puțin cu locurile, un riad la care poate ajunge taxiul e mare lucru.

Ceea ce nu înseamnă că am ajuns aici cu taxiul. La aeroport funcționează o adevărată mafie: niște musculoși agață clienții și abia apoi îi pasează taximetriștilor. Negociem întâi cu racheții, care pentru un drum în medina cer 200 de dirhami la prima strigare (cam 20 de euro pentru 4 kilometri) și lasă la 100 dacă te ții tare (ne-am ținut, știam prețul corect din relatările altora). Ajunși în mașină, taximetristul ne spune că de banii ăștia ne duce doar până la Moscheea Koutoubia, că hotelul e taaaare departe (adică încă 1 km peste ăia 4 antamați) și e cu extrataxă. Și nu că nu aș mai fi dat ceva (acel ultim kilometru era cel mai important, că nu știam drumul prin labirint și deja mă vedeam cum mă așez undeva în piață și mă apuc să plâng și să mă zvârcolesc ????), dar nu mă puteam înțelege cu el în legătură cu adresa exactă, era un bătrân de 80 de ani, cu o Dacie preistorică din care curgeau piesele, la propriu. Făceam rugăciuni să oprească întreagă undeva, oriunde.

Până la urmă, l-am convins să ne lase la Palatul Bahia, de unde am observat (în timp real) pe hartă că avem drum drept până la hotel, pe o stradă îngustă, cale de 5-700 de metri. Cumva - am ajuns :).

Cât am stat aici, șapte zile, la recepție s-au rotit doi tineri simpatici, vorbitori și de franceză, și de engleză, cu care ne-am înțeles bine. Ei pregăteau micul dejun, tot ei o făceau pe hamalii, urcând bagajele celor care aveau nevoie de ajutor, cred că într-un fel era afacerea lor.

Micul dejun era de la 8, dar în trei zile ni l-au pregătit la 7 (am plecat către Casablanca sau la aeroport), fără mofturi, ba chiar cu umor. Nu ni s-a dat nicio dovadă pentru plată (am optat pe site pentru a plăti la proprietate) și, când am sugerat că nu am vrea să ni se ceară bani a doua oară, am fost priviți cam urât, cum ne putem imagina că ar fi posibil așa ceva? Onoarea e onoare.

În afara celor doi tineri, am mai identificat câteva doamne care se ocupau de curățenie și de pregătirea camerelor. Citisem că în țările arabe găsești doar bărbați în industria hotelieră, aici însă nu a fost cazul. Iar tinerii de la recepție se adresau politicos acestor femei, relațiile păreau a fi bazate pe respect.

Riadul are vreo 15 camere, distribuite pe trei nivele, în jurul unei curți interioare. Cele de la parter și de la primul etaj cred că erau ceva mai spațioase și mai înalte, am pozat una în timp ce se făcea curățenie. Noi am stat la etajul al doilea, unde camerele sunt destul de strâmte și scunde. Cam ca în casa bunicilor, chiar și mirosul mi-a adus amite de vacanțele petrecute în copilărie la țară - o fi fost de la preșuri? Camera este întunecoasă, există o singură fereastră, un ochi, care dă către curtea interioară.

Mobilierul din cameră e îmbătrânit, dar funcțional. Am avut un pat mare (de fapt, două paturi lipite, nu se putea dormi pe mijloc), încă o canapea (care a rămas nedesfăcută), o masă micuță (fără scaune) și un dulap încăpător. Ușa de la intrare (de pe terasa etajului se intră direct în cameră) nu se încuia decât de formă, ceda la o împingere ușoară, iar ușa dintre cameră și baie nu se închidea deloc - ceea ce a fost de bine, pentru că altfel nu am fi încăput între ușă și chiuvetă pentru a ne spăla pe mâini / față / dinți.

Baia e foarte mică, după cum am spus, cu duș (mă rog, o țeavă dotată cu pară :), era cam greu să nu te uzi pe păr, musai trebuia cască). Apa nu a fost niciodată fierbinte, dar ne-am descurcat. Consumabile: săpun lichid și hârtie igienică. Nu prea am avut unde întinde prosoapele folosite sau hainele de schimb după duș.

Așternuturile - curate și au fost schimbate pe durata șederii noastre. S-a aspirat prin cameră, oamenii s-au străduit.

Era un televizor pe un perete, în lateralul patului, dar nu l-am deschis. Semnalul WF era slab, trebuia să ieșim din cameră pentru a accesa internetul în condiții bune.

Se poate sta la masă sau la un pahar sau la odihnă după masă pe terasă. Atât la nivelul celui de-al doilea etaj, cât și pe acoperiș. Acolo există șezlonguri pe care am făcut plajă la o amiază (primele trei zile am avut soare și 30 de grade, în următoarele ploaie și 10 grade). Bineînțeles, asta după ce am ștes noi praful, gros de două degete.

Vederea de pe acoperiș este faină. În plus, de pe terasa restaurantului Mandala Society vezi impresii, aflat peste stradă, se comunică foarte bine cu terasa riadului :).

Micul dejun se ia la subsol, la nivelul piscinei, în jurul acesteia, sub palmierul care se înalță în curtea interioară. Cele mai frumoase imagini ale riadului aici sunt fotografiate. Salonul acoperit, de un albastru Majorelle de neuitat, este vedeta hotelului. Mesele din jurul piscinei arată, și ele, bine. Acestea sunt, practic, sub cerul liber, când e frig afară, e frig și acolo. Se folosesc reșouri electrice pentru a nu îngheța, uitasem cum arată - am avut și eu în copilărie, în casa părinților, pe timpul lui Ceaușescu.

În palmier stau păsărele care zboară de colo colo și ciripesc de mama focului. Mâncarea e cum e, dar atmosfera face toți banii.

De mâncat, dacă nu ești cu dulcele, e greu. Cafea se face doar la comandă și doar câte una (în penultima zi am fost întrebați dacă o vrem și pe a doua, am spus repede de tot că da). Omletă, la fel. Cred că se folosește un ou la două persoane. În rest, turtițe de-ale lor (simple sau umplute cu legume), prăjituri marocane (cică nu toate mâncabile, unele ar fi fost rele la gust - nu le-am încercat), unt și brânză topită - asta la discreție. La fel, la discreție erau fructele, iaurtul, ceaiul de mentă și sucul de portocale. Acesta a fost tot meniul, fără variații timp de șapte zile.

Am spus la început, poziționarea e perfectă. La 7-8 minute de Piața Mare, la maxim o jumătate de oră de oricare dintre atracțiile turistice ale Marrakesh-ului.

Străzile medinei sunt, toate, străzi de cumpărături. Unele pentru suveniruri, altele alimentare (specializate: carne, legume, mirodenii), altele pentru îmbrăcăminte etc. Poate am să revin pentru a le descrie.

Strada pe care este situat hotelul este una dintre cele mai importante ale medinei (deși este îngustă și doar pietruită), unind Palatul Bahia cu Piața Mare, două din primele cinci atracții ale orașului. Este specializată în suveniruri. Aici se află multe dintre cele mai bine cotate restaurante, două moschei micuțe (dar gălăgioase), precum și câteva muzee.

---

VIZUALIZĂRI: 4432 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI