ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.03.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 03.05.11
STATUS: PRETOR
LUNA
MAR-2023
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

La „Suzzy” se mănâncă bine!

TIPĂREȘTE

În căutarea unui restaurant, cu ocazia unui eveniment, am ajuns la „Suzzy” și, după o primă vizită, i-am mai trecut pragul de câteva ori. Așa se intâmplă când un local știe cum să-și atragă clienții. Și o poate face prin felurile de mâncare și prin ospitalitate, că doar restaurantele fac parte din industria ospitalității! Restaurantul se află aproape de locuința mea, deci, un motiv în plus ca să-l aleg.

Restaurantul „Suzzy” se află pe o stradă lăturalnică, însă destul de centrală, mai precis pe Mirăslău, 24, zona de case, stradă ce este perpendiculară pe Bv. Vasile Milea, arteră pe care se intră în Sibiu dinspre București/ Brașov. Înainte, aici a fost tot un restaurant care s-a numit „AlaAdi” , fiind foarte cunoscut și frecventat. De ceva timp, Adi a vândut localul și noul patron l-a numit după numele său, „Suzzy” .

Nu este un restaurant care să te dea pe spate prin eleganță și decoruri sofisticate, ci unul în care vii să mănânci bine și convenabil ca preț.

Și pentru că mi-a plăcut, i-am trecut pragul de câteva ori de la începutul acestui an, ultima dată cu ocazia Zilei de 8 Martie.

Restaurantul nu impresionează prin exteriorul clădirii. La acest capitol, este chiar modest El se află la parterul unei case cu un etaj, delimitată printr-un gard de trotuarul străzii. In poartă, te întâmpină de luni până vineri, o tablă cu meniul zilei, scris cu cretă. Meniul se poate servi între orele 11-16. Am mâncat de vreo două ori și meniul zilei, și de fiecare dată a fost foarte gusios și generos ca porții. Acum, prețul este de 26 de lei (nu demult, era 23). Poți alege între două variante de meniu, ambele cuprinzând câte o ciorbă/supă, felul doi, salată, pâine. S-a întâmplat să primesc din partea casei un desert: o clătită cu dulceață, de am crezut că sunt în Grecia.

Nu am fost să mănânc numai meniul zilei (îl recomand!), dar, indiferent ce am comandat, mâncarea a fost foarte bună. Ciorbele pe care le-am mâncat, de văcuță, de fasole cu afumătură, de cartofi cu afumătură, au fost gătite ca la mama acasă! la felul doi, eu am preferat șnițelul din piept de pui. Suculent, fraged, în crustă de fulgi de porumb, se topea pur și simplu în gură. Mi-a plăcut și garnitura de piure, făcută din cartofi, nu din fulgi, dar preferata mea a fost garnitura de orez. Un deliciu! N-a lipsit salata de varză, foarte gustoasă și ea.

La evenimentul de 8 Martie, pe lângă felul principal, ciorba de văcuță cu smântână, la alegere, aceasta fiind pusă la dispoziție în boluri mici, a urmat grătarul de porc și pui cu garnitură de cartofi aurii. S-a bucurat de succes prăjitura cu mere, o prăjitură de casă foarte bună.

Un aspect important și lăudabil este că toate felurile de mâncare se fac atunci, nu sunt scoase din congelator și redate circuitului culinar. Din această cauză, trebuie de multe ori să aștepți, dar nu foarte mult, până e gata masa. Aștepți să se facă pilaful, aștepți să fie gata piureul de cartofi, aștepți să se prăjească șnițelul sau să se facă grătarul. Aștepți, dar merită, pentru că simți prospețimea celor gătite.

Dincolo de mâncarea bună, pentru care acord nota 10, este și amabilitatea personalului. Ești întâmpinat cu zâmbetul pe buze de prima dată cum treci pragul restaurantului și dacă mergi de mai multe ori, cum am făcut eu, ai senzația că devii de-al casei, că sunt bucuroși să te vadă și să le stai la masă, lucru care mai rar se întâmplă într-un local mare, luxos. Pentru că „La Suzzy” nu este un restaurant mare. Sunt două saloane, unul la intrare cu trei mese, iar de acolo se intră în bucătărie, care nu este complet închisă. Prin ușa larg deschisă vezi cum se pregătește mâncarea. Tot în acest prim și mic salon, este un bar. Al doilea salon, mai mare, este mobilat cu mese rotunde, altele pătrate, care la evenimente se unesc. Pereții sunt zugrăviți în culori pastel. Aplicele de pe pereți difuzează o lumină discretă. O fereastă mare aproape cât peretele dă spre stradă, iar alta, mai mică, spre spatele clădirii. Mi-a plăcut că de fiecare dată muzica se auzea în surdină fără să împiedice prin volum discuțiile dintre comeseni. In față, la intrare în restaurant, este o curte, ca o terasă deschisă, unde sunt câteva mese prevăzute cu umbrele. Și mai e acolo ca să întregească atmosfera și s-o facă mai familiară, o pisică birmaneză, venită din vecini, dar căreia îi place să stea ziua pe scara ce duce la etajul clădirii unde sunt câteva camere de închiriat.

„Suzzy” este mai mult decât un restaurant, este un loc în care te simți bine, are ceva din tavernele grecești- afaceri de familie, în care devii prieten cu proprietarii și -ți dorești să revii. Eu am fost deja de cinci ori de la începutul acestui an.

Recomand resaturantul turiștilor care vin în Sibiu și caută un local să mănânce, dar și sibienilor!


despre SERVICII

Personalul este deosebit de amabil!


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Mâncare bună, porții mari, prețuri accesibile, mai ieftin ca în alte părți.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Fiind amplasat pe o stradă, având în vecinătate case, nu se poate bucura de împrejurimi deosebite. Aici vii și mănânci, nu să admiri natura.


[fb]
---
Trimis de Rodel in 10.03.23 18:57:42
Validat / Publicat: 10.03.23 20:19:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.

VIZUALIZĂRI: 1221 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Rodel); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 O ciorbă de fasole cu afumătură. Vă garantez că este deosebit de gustoasă.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

Carmen Ionscris / TELEFON [10.03.23 21:26:56] »

@Rodel: Bună alegere. Am reținut recomandarea.

crismisscris / TELEFON [11.03.23 09:43:40] »

@Rodel: Minunat! E genul de local în care îmi place să intru și să mănânc! De ținut minte pentru următoarea vizită în Sibiu!

Rodel [11.03.23 13:09:30] »

@crismis: Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot! Mă bucur dacă review-ul meu îți e de folos pentru viitoarea ta vizită în Sibiu.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, crismis, Rodel
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Sibiu și împrejurimi?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075563907623291 sec
    ecranul dvs: 1 x 1