Un weekend atipic și cam... amețitor!

TIPĂREȘTE

Despre Crama Apogeum am auzit dintr-un ecou chiar aici, pe AFA (mulțumesc, @Aurici!). Curioasă cum sunt, am pus repede mâna și-am săpat, că tot ne trebuia în curând un loc unde să ne ducem, să ne mai scuturăm un pic de gânduri negre și îngrijorări. Și-am aflat că Apogeum este o mică podgorie în regiunea viticolă Dealul Mare (lângă Tohani, mai exact), că oferă cazare și mâncare și că organizează, desigur, degustări de vin. Per-fect!

Când am dat click pe „cazare” – ce să vezi?! – fix în bătătură la amicul booking m-am trezit! Ia să vedem, ce-avem noi aici?!... Ooo, note mari, vorbe de bine!... Nu aveau disponibil decât un singur fel de cameră (cea standard, după cum am aflat ulterior) la prețul de 350 lei pe noapte, incluzând micul dejun. N-am mai stat pe gânduri și am rezervat pentru weekendul de la jumătatea lui martie. Cred că am beneficiat și de ceva anulare gratuită, dar nu mai știu exact ce și cum, oricum eram chitiți să mergem.

N-am comunicat cu proprietatea până în vinerea cu pricina când, puțin după prânz, am fost sunată de o voce blondă și chestionată cam când ajungem. Asta cu „când ajungem” mă pune deseori în dificultate, că omul știe când pleacă, dar de un’ să știe când ajunge?!... Noi, la momentul acela, nici măcar când vom pleca nu prea știam exact, așa că am zis și eu la plezneală un 18-19... și că mai bine anunț în momentul în care ieșim din Buzău. Așa a rămas și așa am făcut.

Într-adevăr, cu puțin înainte de a se însera am ajuns, conduși de Waze. Nu-i greu de găsit locul, în Mizil este indicator spre Tohani, mai mergi câțiva kilometri pe un drum bine astfaltat și, când să părăsești prima localitate (Gura Vadului), te așteaptă proprietatea, pe stânga.

Domeniul e destul de întins, dar nu într-atât încât să nu cuprinzi totul într-o privire, hai două... După intrare, imediat pe stânga se află mica pensiune (numită de ei Conacul Mic, o clădire simplă, văruită în alb, cu 2 niveluri), în fața sa parcarea încăpătoare, iar pe partea cealaltă a aleii, încă o clădire scundă și lunguță, din piatră, îmbrăcată aproape integral în iederă (uscată la data vizitei noastre); în ziua următoare, aici avea să se desfășoare prima parte a prezentării ce precede degustarea și tot aici se găsesc imensele recipiente de ceramică destinate fermentării, dar și o bogată colecție de vinuri proprii și „de import” , precum și un mic magazin.

Fostul conac (Conacul Mare) este undeva în plan îndepărtat, silueta lui elegantă apărând în toate materialele de promovare: tot din piatră, 2 niveluri, acoperiș cărămiziu, ușile și ferestrele de la parter adăpostite de mici arcade. Foarte fotogenic! Aici găsim restaurantul (multă vreme am crezut că doar atât; se pare că la etaj ar fi câteva spații de cazare mai luxoase, chiar și un apartament). Și tot aici, într-o încăpere separată, are loc partea cea mai plăcută a degustărilor????.

Pe aleea dintre pensiune și conac mai întâlnim o construcție, una cu acoperiș ciudat și cu o ușă superbă din lemn; e crama (mult sub pământ), locul unde se maturează timp de 2 ani licoarea magică. Aveam să coborâm aici în cursul turului ghidat de a doua zi.

În rest, spații verzi frumos îngrijite, tăiate de numeroase alei, câteva utilaje vechi și vehicule de epocă pe post de decorațiuni, chiar și o cruce imensă dispusă cumva în centrul proprietății. Un loc de joacă pentru copii și altul destinat focului de tabără.

Cazare

... Buuun... Și-am ajuns, deci... Inițial n-am știut care, ce și cum, am crezut că trebuie să ne prezentăm la Conacul Mare, mai ales că era singura clădire cu ferestre luminate. Ne îndreptam vertiginos într-acolo, când o angajată ne-a reperat și, ieșind din mica pensiune de lângă intrare, ne-a făcut semn să ne întoarcem. S-a dovedit a fi chiar doamna cu care ținusem legătura, cea responsabilă dealtfel de primirea oaspeților.

Formalitățile de cazare s-au desfășurat în holul de la parter, în dreptul unui scrin-birou foarte frumos (din lemn sculptat), încadrat de scaune asortate. Ca un fapt divers, pe acest scrin se găsește o mică bibliotecă, deci dacă v-ați uitat acasă cartea de citit și vă plictisiți????, să știți că există soluții! N-am completat niciun fel de formulare, cred că nici buletinele nu ni le-a cerut, doar ni s-a înmânat cheia camerei 15 și am primit ceva informații legate de micul dejun și de orele când se vor organiza a doua zi tururile de degustare. De asemenea, am optat să plătim acum contravaloarea cazării, ca să ne luăm de-o grijă și am făcut-o cu cardul. Am remarcat (cu plăcută surpriză) mirosul de mobilă nouă ce ne împresura, iar doamna a confirmat că spațiul a fost reabilitat de curând.

Camera noastră a fost la etaj, în capătul coridorului, pe dreapta, cu vedere spre spatele pensiunii. Spațiul nu-i deloc generos (15mp zice pe booking; mi-am asumat în momentul rezervării), dar organizat eficient (și oricum nu veniserăm să stăm prea mult în cameră). Evident, piesa principală este patul dublu, există și câte o noptieră micuță în părți și cam asta-i lățimea dormitorului. Pe noptiere câte o veioză, prize de-o parte și alta tăbliei capitonate și un tablou-pată de culoare pe perete, deasupra. În dreptul ferestrei apărate de un rând de draperii rozalii se găsește convectorul.

Chiar în fața ușii de la intrare, un dulăpior de lemn cu câteva rafturi, o bară cu 2-3 umerașe și răcitorul, în care am găsit 2 peturi mici de apă din partea casei (dealtfel, apa este pusă la dispoziția oaspeților la discreție, căci pe la mijlocul coridorului se află un alt răcitor plin cu astfel de recipiente, iar pe el scria că oricine se poate servi cu încredere). Un TV cu ecran plat era amplasat pe peretele dinspre baie și aveam să constatăm ulterior că dimensiunea ecranului e cam micuță pentru cât de lungă e camera; eu, de exemplu, stând în pat, am avut dificultăți în a citi subtitrarea (o biluță neagră, deci). A, și am avut 2 pahare de vin pe etajeră și un set cu informații utile despre locul în care ne aflam.

Mica baie mi s-a părut dotată cu toate cele necesare și decorată într-o ușoară tentă retro, foarte drăguță. Sub chiuvetă se află un compartiment în care am găsit câte 2 prosoape de fiecare (unul de mâini și altul de corp), plus prosopul de pus pe jos când ieși din duș și 2 perechi de papuci de unică folosință. Pe batul chiuvetei, un recipient cu săpun lichid și ceva consumabile ambalate, gen șampon, gel de duș, căști de baie și chiar kituri pentru spălat dinții. Pe un suport special, am avut hârtie igienică și încă un sul de rezervă.

Cabina de duș este separată de restul încăperii printr-un perete incomplet (prin Grecia am mai văzut ceva asemănător). Dacă e să fiu cârcotașă, să zic că mi-a lipsit un suport-ceva de pus săpunul la duș (mă enervează când trebuie să las flaconașele pe jos), iar pentru agățat prosoapele era doar un cârlig înfipt lângă tocul ușii (ce-i drept, nici nu prea văd altă soluție, spațiul fiind extrem de mic). Ce-i bine e că baia se poate aerisi natural, printr-o ferestruică. Și că are calorifer.

Un pic de poveste

Nu ne-am repezit să mergem la cină, deoarece nu eram chiar rupți de foame, ci ne-am început micul sejur cu vreo oră de relaxare în cameră. Printre altele, am studiat materialele informative puse la dispoziție; mai citisem eu câte ceva anterior pe net, doar mi-am reîmprospătat cunoștințele.

Conacul Apogeum a fost construit pentru Principele Nicolae (fratele Regelui Carol al II-lea) și soția sa, Ioana Dumitrescu Doletti. Povestea celor doi poate fi demnă de o peliculă cinematografică. S-au cunoscut la cursele de cai și s-au îndrăgostit, Ioana fiind fiica moșierului din Tohani, Iorgu Dumitrescu, deținătoare însă a unui mare „defect” : era măritată. Dragoste mare și de neînfrânt, așa că Ioana divorțează și se căsătorește în secret cu prințul, la 28 oct 1931, chiar în biserica din localitate, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (care se pare că există încă, o dărăpănătură, după cum o prezintă pozele de pe internet; am încercat s-o găsim la plecare, dar n-am prea reușit). În antreul spațios al conacului aveam să regăsim în curând, în cadrul unei mici expoziții, pagina originală din registrul stării civile, cu semnăturile mirilor.

Evident, proaspătul mariaj încălca cutumele Casei Regale și n-avea să fie acceptat, ba chiar anulat. Nicolae n-a vrut să-și trădeze iubirea și, asumându-și orice risc, a trăit câțiva ani fericiți cu Ioana în conacul de la Tohani. Când, 6 ani mai târziu, Consiliul de Coroană a decis decăderea sa din drepturi ca membru al Casei Regale a României, cei doi au ales să plece în exil și acolo au rămas pentru totdeauna. În 1942, Regele Mihai i-a redat lui Nicolae titlul de Principe de Hohenzollern.

Conacul a decăzut după plecarea proprietarilor, având soarta comună tuturor construcțiilor interbelice de acest tip: sediu de CAP etc, etc. Relativ recent, domeniul avea să atragă atenția investitorului Virgil Mândru, viticultor pasionat ce s-a ocupat de reabilitarea clădirilor, dar mai ales a păstrat vița-de-vie autohtonă, veche de peste 50 ani, din care a avut ambiția de a scoate un vin de o calitate aparte, multiplu premiat la concursuri din toată lumea: Feteasca Neagră Apogeum. Conacul a fost inaugurat în toamna anului 2018, căpătând astfel un destin nou, total diferit de cel inițial, dar probabil cu nimic mai prejos decât acesta. Mai multe informații puteți culege de pe site-ul www.conacul-Apogeum.ro.

Restaurant

... Ei, și s-a făcut vremea de cină și-am pornit-o înspre Conacul Mare, dornici de alte descoperiri! ???? Am străbătut încântați aleile frumos luminate, parcă ne-am fi plimbat printr-un parc... Ușa de la intrarea în conac este extrem de frumoasă, o ușă din lemn masiv, minunat sculptată, am stat minute întregi în fața ei s-o admirăm (și aveam să stăm și a doua zi, pe lumină, alte minute). Ne-am oprit în fața exponatelor din micul muzeu improvizat în antreu, am regăsit documentul pomenit mai devreme, dar și numeroase fotografii, cărți vechi, medalii, o oglindă de epocă, o tapiserie.

Restaurantul se face în dreapta și ocupă cea mai mare suprafață a parterului. O încăpere înaltă și aerisită, cu plafon oblic, cu 3 rânduri de mese plus culoare generoase între ele. Câteva decorațiuni ce amintesc de Casa Regală (tablouri, mai ales), un șemineu (care seara chiar își făcea treaba; vă reamintesc că ne aflam în luna martie) și un vitraliu foarte frumos pe peretele dinspre antreu. În capăt, o masă mai specială, veșnic pregătită pentru fețe regale, o oglindă cu ramă, o ușă din același film cu cele de la intrarea în conac și în cramă, încadrată de stâlpi de lemn terminați prin capiteluri tot de lemn, minuțios sculptate. Presupun că s-au păstrat ușile vechiului conac, dar n-am găsit pe nimeni care să confirme...

Am găsit mesele acoperite cu fețe alburii, impecabile, aranjate cu toate cele necesare spre a-și primi oaspeții. Doar o parte erau deja ocupate (dar avea să se cam aglomereze până am plecat; deși n-am crezut inițial, pensiunea era plină). Ne-a preluat o angajată tinerică și drăguță, care ne-a adus meniuri. Oferta nu cuprinde prea multe variante, iar prețurile mi s-au părut măricele; dar nah, și asta mi-am asumat când am rezervat, așa că n-a fost nicio surpriză. Un loc exclusivist, cum ar veni. De reținut că la capitolul „stropeli” lipsește berea, singura alternativă fiind – ați ghicit – vinul! Au vinuri proprii și nu numai, unele se servesc doar la sticlă, altele și la pahar.

Am ales câte un fel principal, eu pulpă de rață cu sos de ciocolată (52 lei), iar Tati tocăniță de vițel în sos de vin (45 lei). În ultima clipă, Tati a decis că parcă ar mai merge și-o ciorbiță de vită (25 lei). Cât despre vinurile proprii, pe unele noi deja le cunoșteam; când a aflat unde am făcut rezervare, Tati a „săpat” și el și-a comandat câteva sticle on-line (fiecare cu ce-l doare). Acum, la masă, n-am îndrăznit să ne aruncăm la vestitul Apogeum (245 lei sticla/2017 și 380 lei/2015!), ci ne-am mulțumit cu un Valahorum Fetească Neagră (96 lei).

Masa a fost mai mult decât ok. Am primit în avans și un aperitiv din partea casei, o pastă (nu mai știu din ce era, țin minte că ne-a picat tare bine) cu câte-o feliuță de pâine prăjită stropită cu ulei de măsline. Am gustat din ciorbă, era fix cum trebuie. Porțiile principale au fost generoase, aspectuoase și, desigur, gustoase (tocănița un pic cam sărată). Am fi putut pune nota de plată pe cameră, dar pentru că plătisem deja cazarea, am preferat să achităm direct fiecare masă; am făcut-o de fiecare dată cu cardul, plusând cu o mică sumă cash pentru servire (ce avea să fie de fiecare dată fără cusur).

Am mai mâncat la restaurant și a doua zi, desigur. (Altundeva nu prea ai unde să te duci; ar mai fi Ferma Dacilor la câțiva kilometri, dar asta înseamnă ca șoferul să consume doar apă rece de izvor, sau ceva pe-acolo... În patria vinului bun?! Nu se face!...)

La prânz am ales ceva ușor, nu ne prea era foame după micul dejun servit ceva mai târziu decât de obicei și după rogodelele de la degustare. Eu am luat o salată de ardei copt cu brânză (20 lei), iar Tati din nou ciorbă de vită. Am plusat la final cu o porție de cremă de zahăr ars cu mere (20 lei), care de fapt era o excelentă prăji cu mere, caramel și frișcă și pe care am șeruit-o cu Tati. De menționat că pâinea, ardeiul iute și smântâna pentru ciorbă se plătesc separat (3/1,5/5 lei), ceea ce, dacă mă-ntrebați, mi se pare un pic de porc, la cât bănet decartezi oricum în rest. Dar probabil că asta-i și filosofia lor: unde merge mia, merge și suta. În fine...

La cină am luat osso buco (60 lei), care a fost foarte bun, iar Tati prepeliță umplută cu sos de ciuperci (48 lei), care din nou s-a nimerit a fi un pic cam sărată.

Micul dejun se servește între 7:30 și 10:30 în regim de bufet suedez. La prima vedere, oferta poate părea destul de sărăcuță, dar nu cât să zici că n-ai ce mânca. N-am pozat masa cu platouri, doar farfuria mea, pe care veți observa cașcaval feliat, șuncă presată, salam uscat, măsline și ceva legume. Separat ți se pregătește un preparat pe bază de ouă, la cerere. Deci arhisuficient, acasă mănânc mai puțin dimineața. Cafeaua a fost excelentă și, desigur, mai erau și alte băuturi: ceai, apă, sucuri.

Degustare/degustări (de vinuri)

Treaba asta se face cu programare prealabilă (există un număr de telefon pe site), în grupuri de 4-20 de persoane. Noi ne-am programat la fața locului, desigur; la micul dejun, somelierul avea să treacă pe la toate mesele și să-i repartizeze pe doritori pe serii (evident, pentru cei cazați această activitate este opțională). Există un program pe ore, cu începere de la 11,13,15 și 17; cred că în fiecare zi a săptămânii se poate, dar cererea mare este în weekend, precum este de așteptat.

Noi ne-am înscris pentru ora 11, că și-așa n-aveam altceva de făcut. Am fost un grup de 8 persoane, unul din cupluri fiind prezent pentru a doua oară. Există mai multe pachete de degustare, majoritatea implică 5-6 soiuri de vin și costă 100 lei de persoană, mai e unul de 125 lei și încă vreo 2 mai speciale (și mai scumpe). Toate includ automat vestitul Apogeum Fetească Neagră.

Activitatea începe în clădirea cu iederă, unde vă spuneam că se află niște amfore imense din ceramică, în care se petrece fermentarea strugurilor, pe urmă continuă în cramă și se desăvârșește în micuțul salon din Conacul Mare. La recomandarea somelierului, grupul nostru a optat pentru pachetul de 125 lei. Povestea a fost extrem de interesantă, omul e foarte pasionat de ceea ce face și asta se vede din avion. Am mai participat la degustări, dar aceasta a fost, de departe, cea mai faină! Nu vă dezvălui mai multe, trebuie să mergeți să vă convingeți!

Tot somelierul ne-a sugerat să vizităm și crama vecină, Mierla Albă pe numele său („Acolo o să vedeți altceva, merită cu vârf și îndesat!” ). Două dintre cuplurile din grupul nostru făcuseră deja vorbele în acest sens și am decis să ne alăturăm și noi la ora 15, când erau ei programați (că tot n-aveam altceva mai bun de făcut). Singura emoție era legată de doza de alcool pe care o putem duce într-o zi, dar am zis că nah, nu te obligă nimeni să dai pe gât, poți să iei doar un sorb și atât.

Distanța între Apogeum și Mierla Albă este de vreo 2-3 km; poți s-o străbați pe șosea (ocolești un pic), dar și mai bine (și mai plăcut) poți s-o străbați prin vie. Ne-a plăcut mult plimbarea, a fost exact ce ne trebuia după prima rundă de degustări (din păcate, la întoarcere ne-a adus proprietarul de la Mierlă cu mașina, pe noi și pachetele cu licori pe care le achiziționaserăm).

Ce să vă zic?! Într-adevăr altceva, dar o doză asemănătoare de pasiune și inedit!... Mi-a plăcut mult, mult și vă sfătuiesc aidoma: dacă ajungeți la Apogeum, mergeți neapărat și la Mierla Albă! Tot 5 soiuri am degustat, unul mai aromat ca altul; am zis un sorb din fiecare?! ; ei, multe zic io... Mai ales că omul ne-a servit și cu rogodele (cârnăciori picanți și brânzeturi fermentate), dar preferații tuturor au fost... covrigii de Buzău! Wow, salivez când îmi amintesc... Drept îi că n-a fost deloc ușor, dar a meritat cu vârf și îndesat! PS: Mierla Albă produce vinuri de excepție, ediție limitată (Mierla Albă și Crucea Manafului). N-o să le găsiți pe niciun raft de supermarket, pot fi achiziționate doar de la cramă sau prin comandă on-line.

Concluzie

A fost un weekend altfel. Nu știu dacă mai bun sau mai rău ca altele, dar la momentul respectiv și-a îndeplinit cu brio obiectivul pentru care am ales să evadăm din cotidian. Iar cele 2 experiențe bahice au ajutat și ele în acest sens, desigur! Poveștile au fost faine, am aflat o grămadă de lucruri interesante. M-aș mai duce?! Sigur că da, dar să se mai evapore din aburi ????...

TV cam mic pentru lungimea camerei. Fără suport de săpun la duș și fără suport de prosoape.

Unele preparate un pic cam sărate.

Zonă deluroasă foarte faină!

Și distracție, și relaxare; care cum dorește; mai ales după degustare!

---

VIZUALIZĂRI: 3482 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI