ROMÂNIA — atracţii turistice; excursii opţionale; unde/cum ne distrăm? unde mâncăm? [pag. 16/32]

Fotografie populară / ROMÂNIA [46 voturi]
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2019

Ruine din județul Olt – Hotărani și fântâna de graniță (III)

Un nou episod din seria monumentelor lăsate în paragină, de această dată obiective din județul Olt. Monumentele istorice sunt mărturii palpabile ale trecutului istoric al pământului românesc, dovezi fără de care studiul civilizației noastre nu ar putea exista. Din nefericire o parte a acestor vestigii au avut de suferit de pe urma intemperiilor sau a nepăsării oamenilor. Există oare vreo relație între obiectivele de patrimoniu și educație? Un monument istoric educă prin [...] — citește
11 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2021

Mănăstirea Humorului, o oază de liniște

Prin circuitul nostru propus, ajungem și la Mănăstirea Humorului. Din Rădăuți ajungem repede aici. Inițial voiam să mergem și la Salina Cacica dar am citit tot pe aici că miroase în continuare prin ea, a petrol, așa cum mirosea și acum mulți când am mai fost noi. Așadar oprim prima dată la Mănăstirea Humorului. Mănăstirea este situată la 5 km de orașul ce poartă același nume chiar pe valea râului Humor. Zona este de o frumusețe răpitoare. În ultimii ani, aici [...] — citește
16 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2021

La Mănăstirea Hurezi, din nou

La Mănăstirea Hurezi (Mănăstirea Horezu, cum o mai găsim menționată prin unele scrieri), cea mai importantă ctitorie religioasă a voievodului martir Constantin Brâncoveanu, înălțată în perioada 1690-1693, sinteză a artei arhitecturale românești din acea vreme, am fost de mai multe ori. În peregrinările noastre din această vară, poposind o zi la Horezu - renumit centru al ceramicii artizanale din România - nu se putea să nu ne abatem câțiva kilometri până în satul [...] — citește
Mănăstirea Icoana [Cărpiniș] / CRASNA [GJ] » OLTENIA
4 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IULIE, 2018

Manastirea Icoana

Buna! Nu vreau sa ma justific pentru ca din cand in cand mai scriu despre cate un lacas de cult religios, recunosc cred in Dumnezeu si o vizita scurta la aici ma face sa ma simt mai confortabil sufleteste si nu numai. Coltul meu de rai se afla in Oltenia de sub munte si clar este locul unde revin cu mare placere. Cineva scria despre aceasta manastire ca ar putea sa umbreasca prin prezenta ei pe DJ665 Novaci-Bumbesti-Jiu / Carpinis (9 km de Novaci, 25 km de Bumbesti), cele doua manastiri [...] — citește
Mănăstirea Izvorul Mureșului / IZVORU MUREȘULUI » ARDEAL EST [HR, CV]
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2019

Lumina din inima Ardealului

În așteptarea ridicării restricțiilor generate de pandemie, deschid cu grijă sertarul în care stau aliniate recenzii care nu au apucat încă să fie aduse în atenție. Așadar, cu nostalgia vremurilor în care drumurile ne purtau prin locuri de vis ale țării, prin locuri neștiute de mulți dintre noi, ori prin locuri în care ne dorim să ne întoarcem cândva, scriam, încă din toamna anului trecut, că am ajuns în Bucovina [...] — citește
Mănăstirea Izvorul Tămăduirii / PETROVA [MM] » MARAMUREȘ / OAŞ
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2012

Apă pentru trup... sau pentru suflet? Mănăstirea Izvorul Tămăduirii – Petrova

Venim dinspre Borşa şi mergem spre Sighetul Marmaţiei. Drumul merge pe lângă Vişeu şi ne trece prin cele două localităţi care-i poartă numele – Vişeul de Sus şi Vişeul de Jos, după care trecem prin Leordina iar la un moment dat vedem un indicator care ne îndrumă la dreapta către Mănăstirea Izvorul Tămăduirii şi cum că ar fi de mers cam 1,7 km până la sfântul lăcaş. Pe harta noastră este inexistentă. „Hai să mergem! ”. Virez dreapta şi mă aştept la un [...] — citește
Mănăstirea Jercălăi [Jercălăi] / URLAȚI [PH] » MUNTENIA
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
NOIEMBRIE, 2021

Jercălăi

Mănăstirea Jercălăi o găsim pe Valea Teleajenului, pe malul stâng al Cricovului Sărat, în Prahova, la 4 kilometri de Urlați, în satul Jercălăi. Curtea mănăstirii, largă, este chiar lângă șosea, într-un loc unde face șoseaua curbă, în pantă, pe DJ102E. În dreptul intrării, la șosea, este o cruce din lemn sculptată foarte frumos și în curte, înainte de clădirile mănăstirii, cum vii dinspre Urlați, pe o colină, e montată o cruce mai mare, cu elemente stilizate [...] — citește
Mănăstirea Jgheaburi [Piscul Mare, com Stoeneşti] / #LA PAS PRIN OLTENIA » OLTENIA
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
DECEMBRIE, 2023

Mănăstirea Jgheaburi, vechi loc de sihăstrie

Vineri, 1 Decembrie, m-am hotărât să mergem undeva aproape de Pitești, spre Olănești, vroiam să văd alte frumoase mănăstiri, unele pentru prima dată. Judeţul Vâlcea are cele mai multe mănăstiri şi schituri de patrimoniu din România. Odată ajuns pe meleagurile Olteniei de sub Munte, nu ai cum să nu ajungi la mănăstirile și așezămintele bisericești vechi, din acest colț de rai. Citisem despre Mănăstirea Jgheaburi și despre Mănăstirea Sărăcinești și vroiam [...] — citește
Mănăstirea Lainici [Bumbești Jiu] / #VALEA JIULUI » OLTENIA
6 reviews. Cea mai recentă recomandare:
DECEMBRIE, 2022

Manastirea Lainici

Dupa ce-am fost in Craiova unde am vizitat celebru Targ de Craciun – vezi impresii, a treia zi am plecat spre casa, spre Resita si-am hotarat sa megem prin Defileul Jiului, chiar la intrarea in defileu, in localitatea Bunbest-Jiu am oprit sa luam masa la Complexul Visina - vezi impresiile, asa ca, cu burtile pline ne-am indreptat catre Manastirea Lainici. Manastirea Lainici se afla in Defileu Jiului cam la jumatatea distantei intre Targu-Jiu si Petrosani, in fata lacasului de cult se [...] — citește
Mănăstirea Lăpușna [Ibănești, MS] / [ALTE ZONE] » ARDEAL CENTRU & NORD
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2014

Manastirea Lapusna

Baiatul meu a fost in tabăra pentru copii de la Lapusna, ridicată pe fostul domeniu de vânătoare al regentului Horthy Miklos. A fost o tabara cu tema ‘’icoane pe sticla’’. Tabara s-a tinut in perioada 10-15 august 2014. Toate icoanele pictate acolo (de copii) au fost sfintite, in ziua de Sf. Maria, care este pe 15. august, la manastirea din Lapusna. Aici, la manastire, a avut loc o expoziţie de pictură religioasă. La aceasta tabara a participat si pictorul Marcel Naste, care a [...] — citește
Mănăstirea Maria-Radna [Radna, AR] / LIPOVA [AR] » CRIȘANA
5 reviews. Cea mai recentă recomandare:
MAI, 2012

Manastire Maria -Radna

Lipova si Radna sunt doua localitati asezate pe cele doua maluri ale raului Mures, in jud.Arad.Cu multi ani inainte, erau doua localitati cu administratie proprie, acum Radna este un fel de cartier al Lipovei. Interesant este faptul ca Lipova se afla in Banat, iar Radna in Ardeal, Muresul fiind granita dintre cele doua zone. Daca alegeti trenul ca sa vizitati orasele, cereti bilet la Radna, asa se numeste gara. De aici, pe jos, se ajunge repede la Manastirea Maria-Radna, loc de pelerinaj pentru [...] — citește
Mănăstirea Măgura Ocnei / TÎRGU OCNA [BC] » MOLDOVA
4 reviews. Cea mai recentă recomandare:
MAI, 2021

Mănăstirea Măgura Ocnei - spital de campanie în 1917

Știați că Târgu Ocna este orașul care are biserici situate la trei niveluri? La cota 0 - cele mai multe, la cota 240 m adâncime - Biserica Sf. Varvara din mina Trotuș și la cota 560 m altitudine - Mănăstirea Măgura Ocnei și Schitul Cireșoaia. Despre Mănăstirea Măgura Ocnei mai știam și că a fost martora luptelor de la Coșna și Cireșoaia unde ostașii români s-au jertfit pentru apărarea țării, în timpul războiului sfântul lăcaș fiind transformat în spital de [...] — citește
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
MAI, 2021

Drumeţie

Sâmbăta Mare şi 1 Mai. Deci, trebuie să plecăm din oraş, să nu mergem iar la mall. Noi nu avem maşină, aşa că am luat un maxi-taxi vreo 20 de km de la Brăila până la ieşirea din satul Latinu, comuna Măxineni. Acolo şoseaua traversează râul Buzău. Se vede frumos de pe pod. Indicator: Mănăstirea Măxineni, 6 km. Am parcurs drumul pe jos în vreo două ore, chiar mai mult căci am făcut şi picnic, ne-am întins pe iarbă, am cules maci mici coloraţi în [...] — citește
Mănăstirea Mera [Mera, VN] / [ALTE ZONE în MOLDOVA] » MOLDOVA
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IANUARIE, 2022

Hai-hui prin Vrancea. Mănăstirea Mera

Oameni buni, pe cuvânt că mi-e milă de voi, că trebuie, periodic, să suportați panseurile mele răsuflate despre viață, precum și faptul că am o părere despre orice! Vorba aia, am un răspuns, are cineva o întrebare? Toate astea nu ar fi atât de grave dacă nu m-aș și manifesta cu mofturi intelectuale, profitând de faptul că @admin mă lasă să să scriu pe-aici tot felul de texte. Sunt conștient că toate astea nu au cum să continue la infinit, deși, sincer, aș vrea, ar [...] — citește
Mănăstirea Moisei / MOISEI [MM] » MARAMUREȘ / OAŞ
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2020

De vizitat daca sunteti in zona Maramures/Borsa

Ca in toate calatoriile noastre, caut obiective turistice, printre care si manastiri/biserici. Fiind cazati in Borsa 2 nopti, am cautat si am gasit si aceasta manastire destul de aproape de Borsa. Am mers spre seara. Nu era nimeni acolo, pustiu, slujba se terminase. Zona este foarte pitoreasca si frumoasa. Liniste totala, departe de agitatia orasului. Drumul pana acolo este presarat cu multe case. Insa in capatul lui, este manastirea. [...] — citește
Mănăstirea Moldovița / MOLDOVIȚA » BUCOVINA
12 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2021

La Moldovița, una dintre cele mai vechi aşezări monahale

Mănăstirea Moldovița se află în drum spre Mocăniță. Am fost întăi la Mocăniță pentru că acolo este cu ore fixe de plecare. Am lăsat Mănăstirile la final. Întâi Moldovița, apoi Sucevița. Cumva în Moldova și Bucovina, totul este interconectat... în fiecare zi am reușit să combin cu succes mai multe obiective turistice. Dacă respecți un program definit și pleci de la 9-10 de la cazare, reușești să vizitezi destul de multe într-o singură zi. Ce nu mi-a plăcut pe [...] — citește
Mănăstirea Mraconia / #EXCURSII și CĂLĂTORII » CLISURA DUNĂRII
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
APRILIE, 2018

Mânăstirea de sub ape

Ajungând la Cazanele Dunării ne oprim pe minunata şi pitoreasca vale a râului Mraconia. Drumul ce leagă orașele Orșova de Moldova Nouă trece prin această zonă, unică prin măreția şi splendoarea pitorească a acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu. Îl lăsăm pe Decebal în partea dreaptă, traversăm podul Mraconia și ne îndreptăm spre mănăstirea cu același nume. La pangar îl găsim pe preotul Cristian Târtea, omul care a demarat lucrările la noua biserică [...] — citește
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2014

Turism de-o zi: Mănăstirea Mușunoaiele, Vrancea

De la-nceput vreau să vă spun că nu doresc scandaluri inutile : nu iau în derâdere cele sfinte, nu-mi pasă și respect, în același timp, orice religie, a oricărei persoane, cu condiția ca acea persoană să nu mă agaseze cu credința ei ! Băi, fraților, este tare greu să scrii despre vizita la o mănăstire. De vreo douăj' de minute mă strădui să scriu ceva mai acătării și nu-mi iese, referitor la Mănăstirea Mușunoaiele din Vrancea. Vreau să scriu despre această [...] — citește
Mănăstirea Nămăiești [Valea Mare - Pravăț] / NĂMĂIEȘTI [AG] » MUNTENIA
12 reviews. Cea mai recentă recomandare:
NOIEMBRIE, 2021

Nămăiești

Mănăstirea Nămăiești e aproape de Câmpulung Muscel, la numai 5 kilometri, în satul cu același nume, la marginea drumului, pe o pantă abruptă pe care se urcă multe trepte pentru acces și, după ce ajungi sus ai impresia că ești în balcon și se prezintă în fața ochilor o întinsă priveliște cu colinele Muscelului și cu vizibilitate bună spre dealul Mateiaș unde se află mausoleul dedicat eroilor. Acces la mănăstire este pe două căi ce prind la mijloc niște case. La [...] — citește
Mănăstirea Neamț / VÂNĂTORI-NEAMȚ » MOLDOVA
14 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2020

Mănăstirea Neamț - "Ierusalimul ortodoxiei românești"

Atunci când vine vorba despre obiectivele religioase din Moldova, gândul ne zboară de îndată la arhipelagul mănăstiresc din Bucovina și la splendidele sale biserici cu fresce exterioare. Dar nici Neamțul nu este mai prejos în privința obiectivelor sale religioase. De fapt, județul Neamț deține cel mai mare număr de mănăstiri și schituri din țară. O călătorie în ținutul Neamțului îți oferă posibilitatea de a vizita o parte din renumitele sale mănăstiri, unele [...] — citește
Mănăstirea Nechit [Nechit, NT] / PIATRA NEAMȚ » MOLDOVA
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IULIE, 2020

Mănăstirea Nechit

Pentru că am vizitat de nenumărate ori vechile, arhicunoscutele și multmediatizatele mănăstiri nemțene (Neamț, Agapia, Văratec, Secu, Sihăstria, Horaița), am decis ca anul acesta să nu mai trecem pe la ele. Alte așezăminte monahale, mari și la fel de importante, dar pe la care încă nu trecuserăm, erau pe lista noastră de opțiuni turistice. Așa se face că într-una din zilele minivacanței noastre în Neamț, ne-am abătut și pe la Mănăstirea Nechit. Traseul era complet [...] — citește
Mănăstirea Nicula [Nicula, Fizeșu Gherlii] / GHERLA » ARDEAL CENTRU & NORD
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2018

Ce frumos era aici când era urât...

Ca un fel de pedeapsă - păcătos fiind -, ca un fel de voință venită dintr-un vortex creat de planete, ca un fel de blestem a lui Iov, sau că, aș avea carențe spirituale sau nepământene, ajung ca individ în locuri cu amorțeală a materiei cenușii. Sigur, ar trebui să nu îmi pese și..., de ce aș scrie despre, pân'la urmă??? . Nefericirea face că... nu îmi pot lăsa ochii să mintă. Nu pot avea ipocrizia de a tace și privi în pământ. Așa că voi spune... din nou: [...] — citește
Mănăstirea Nucet [Nucet, DB] / TÂRGOVIȘTE [DB] » MUNTENIA
6 reviews. Cea mai recentă recomandare:
APRILIE, 2023

Mănăstirea Nucet, oază de linişte şi reculegere

Auzisem despre mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa de la o prietenă care mi-a descris-o ca pe o oază de linişte şi frumos. Citisem şi câteva reviewuri pe AFA, numai că neavând maşină nu aveam cum ajunge acolo. Ocazia s-a ivit când am citit prospectul unei excursii de o zi organizate la mănăstiri şi la o zimbrărie în sâmbăta Floriilor. În ordine am vizitat mănăstirea Bâldana, Nucet şi apoi zimbrăria Neagră de la Bucşani pentru a fi acolo pe la ora 10.30 când [...] — citește
Mănăstirea Oaşa [Şugag, AB] / TRANSALPINA » #TURISM MONTAN
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2023

La Mănăstirea Oașa

N-aș fi ajuns niciodată la Mănăstirea Oașa dacă traseul turistic conceput de agenția organizatare a circuitului Transfăgărășan-Transalpina, un circuit de două zile, n-ar fi inclus și acest obiectiv. Așezământul monahal este situat pe malul Lacului de acumulare Oașa, la o altitudine de 1350 m, pe valea care desparte masivul Șureanu (2140 m) de masivul Cindrel (2250 m), în zona în care arcul carpatic are cea mai mare deschidere. Locul este izolat, iar drumul până acolo este [...] — citește
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2017

Mănăstirea Orata, legenda care trăiește

https://www.youtube.com/watch?v=e_phzSMkduA Trebuie să spun de la bun început că nu sunt alte locuri monastice în România care să mă fi atins la coarda sensibilă așa cum a făcut Mănăstirea Orata, în ciuda faptului că nu este nici foarte veche, nici impunătoare. Ea are acel ceva al ei dat de măreția locului, a împrejurărilor în care a fost construită și a măicuțelor care viețuiesc aici. În primul rând, Mănăstirea Orata a fost ctitorită de un om simplu (nu cler, [...] — citește
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2023

Pantocrator, o mănăstire unicat în România     

Încheiasem sezonul turistic 2023 cu excursia de patru zile  din septembrie pe plaiurile moldovene şi alta de o zi în octombrie pe meleaguri argeşene şi mă pregăteam să intru în hibernare totală până în primăvară. Numai că drogul numit FB mi-a pus în faţa ochilor o excursie de o zi prin sudul ţării prin locuri pe care nu le mai văzusem. Traseul m-a tentat respectând criteriile pe care le cer în ultimul timp: obiective interesante  de existenţa cărora nu ştiam  şi la [...] — citește
Mănăstirea Pasărea [Pasărea] / BUCUREȘTI » MUNTENIA
7 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IANUARIE, 2024

O Vizită Plăcută la Mănăstirea Pasărea

După vizita de la Mănăstirea Cernica am ales ca de fiecare dată să mergem și spre Mănăstirea Pasărea, aflată relativ aproape... la nici 10 km de mers cu mașina. Mașinile parcate de obicei în perioada sezonului mai cald, pe stânga și pe dreapta drumului de până în poarta mănăstirii, nu mai erau existente, fie din cauza zăpezii, noroiului de la marginea drumului, fie din cauza orei târzii. Slujba de Duminică se terminase, drept urmare nu mai erau atât de mulți pelerini. [...] — citește
Mănăstirea Pângărați [Pângărați] / PIATRA NEAMȚ » MOLDOVA
4 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IANUARIE, 2022

Mănăstirea Pângărați – vechi și nou în același loc

Ajuns în zona Bicaz – Neamț dacă tot nu am găsit zăpadă am hotărât să mă opresc la un obiectiv istorico-religios pe care nu îl vizitasem încă – Mănăstirea Pângărați. Ansamblul mănăstiresc e ușor de găsit, la vreo 12 km distanță de orașul Piatra Neamț mergând pe DN 15 vedem indicatoarele specifice monumentelor istorice. În localitatea Pângărați, după ce traversăm canalul care vine de la centrala hidroelectrică Dimitrie Leonida și se varsă în Bistrița [...] — citește
Mănăstirea Peri-Săpânța / SĂPÂNŢA [MM] » MARAMUREȘ / OAŞ
10 reviews. Cea mai recentă recomandare:
FEBRUARIE, 2021

Un colț de rai

Un colț de rai! Știu titlu acesta nu este foarte original, dar altul mai potrivit chiar nu am găsit. După vizita la celebrul cimitir vesel de la Săpânța, am mers să vedem mânăstirea Peri Săpânța situată într- pădure din apropiere, mai exact în parcul Deondrologic Livada cu o suprafață de 22 de hectare. Am ajuns la mânăstire destul de dimineață. Era o zi de luni și nu mai era nicio mașină parcată. Am lăsat mașina în parcare și am luat-o pe jos spre mânăstire. [...] — citește
Mănăstirea Petru Vodă [Petru Vodă] / BICAZ & IZVORU MUNTELUI » MOLDOVA
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2023

Mănăstirea Petru Vodă – dedicată victimelor comunismului

În cea de a doua zi a excursiei noastre pe plaiurile moldovene urma să vedem: mănăstirile Petru Vodă şi Boroaia, casa lui Ion Creangă din Humuleşti, muzeul obiceiurilor populare din Gura Humorului şi mănăstirile Humor şi Voroneţ. Nu voi scrie reviewuri despre casa lui Creangă care era un şantier în reparaţii şi nici despre mănăstirile Humor şi Voroneţ despre care s-au postat multe reviewuri pe Afa. Distanţa pe care am parcurs-o în acea zi a fost de sub 150 km dar [...] — citește
4 reviews. Cea mai recentă recomandare:
NOIEMBRIE, 2022

Mănăstirea Pissiota unică în România prin stilul arhitectural abordat

Pissiota este a şasea şi ultima mănăstire vizitată în cadrul Pelerinajului din postul Crăciunului pe care l-am făcut pe 26 noiembrie. În program mai era prevăzută şi mănastirea Tigăneşti dar fiind foarte târziu, după şapte seara, era întuneric beznă şi aleea până la biserică nefiind iluminată, au coborât din autocar doar câteva persoane. 1. Amplasament Mănăstirea Pissiota este situată la 20 km sud de Ploieşti în comuna Poienarii Burchii aşa că de la [...] — citește
Mănăstirea Plumbuita / BUCUREȘTI » MUNTENIA
6 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2023

Mănăstirea Plumbuita

Mănăstirea Plumbuita se află lângă Parcul Plumbuita și, totodată, lângă Lacul Plumbuita. Accesul nu este foarte facil. De la Doamna Ghica trebuie traversat parcul apoi se iese din parc pe la sensul giratoriu cu statuia cu vultur apoi se mai merge cam 500 de metri pe o stradă mai retrasă sau se poate merge pe malul lacului, intrând prin spate pe la Mc Colentina și e ceva de mers și pe partea asta, cam un kilometru. Pentru că nu aveam chef de atâta drumeție urbană, am [...] — citește
Mănăstirea Podgoria Copou / IAȘI » MOLDOVA
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IULIE, 2021

Mănăstirea Copou

Prima dată am ajuns la Mănăstirea Copou din întâmplare, în vremea studenției, venind dinspre Grădina Botanică. Nu multă lume știe că una dintre aleile grădinii se transformă, încă din interiorul acesteia, în Strada Podgoriilor, iese din Botanică prin colțul său nord-vestic și continuă către coama dealului, spre nord, până la Aleea Sadoveanu, cale de un kilometru. Chiar la ieșirea din pădure este o intersecție în formă de X, Str. Podgoriilor constituind partea [...] — citește
Mănăstirea Polovragi / POLOVRAGI / NOVACI » OLTENIA
19 reviews. Cea mai recentă recomandare:
OCTOMBRIE, 2020

Dacii la Polovragi – Gorj

Vreau să vă ieau astăzi cu mine la mănăstirea Polovraci. Nu e departe de frumosul Hurez cu înaltele ziduri albe, dar se ascunde în altă vale, la capătul unui podiș ridicat, largă desfășurare deloc drept care se sfârșește de odată într-un șir de munți ridicându-se ca o apărare clădită de mâinile uriașilor – Regina Maria, „Țara mea” (1916). Într-adevăr astăzi vă voi purta prin vechea zidire mănăstirească de la Polovragi, pe câmpul din jurul ei, prin [...] — citește
Mănăstirea Predeal / PREDEAL » VALEA PRAHOVEI
4 reviews. Cea mai recentă recomandare:
NOIEMBRIE, 2022

La Mănăstirea Predeal

Am promis că despre Mănăstirea Predeal voi scrie câteva rânduri separat. În peisajul Văii Prahovei, lăcașul situat la intrarea în Predeal, venind dinspre Azuga, este un important obiectiv istoric și cultural-religios. Nu este atât de mare precum celelalte, asemănătoare, aflate în zonă - Mănăstirea Sinaia și Mănăstirea Caraiman din Bușteni - și nici nu se bucură de popularitatea lor, dar are trecutul ei și o istorie demnă de a fi cunoscută. Cum am ajuns la [...] — citește
Mănăstirea Prislop [Silvașu de Sus] / HAȚEG [HD] » ARDEAL SUD [BV, SB, HD]
40 reviews. Cea mai recentă recomandare:
MARTIE, 2023

Arsenie Boca, Prislop și Securitatea

În mica noastră ieșire prin Sibiu, planificasem și o vizită la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Nu era prima dată ci... a treia sau a patra (nu mai rețin exact). Ziua și ora aleasă nu au fost cele mai fericite dar... nu am avut altă variantă. Am ales ziua de duminică și am ajuns în parcarea mănăstirii, aproape de 12... Până să ajungem la parcare am mers bară la bară, ultima porțiune de drum fiind asaltată de mașini parcate pe marginea drumului plus persoane care [...] — citește
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2019

Probota, mănăstirea-cetate a lui Petru Rareș

În articolul anterior vorbeam despre plimbarea făcută prin Iași și nordul Moldovei și despre vizita la Cacica. Am avut două zile la dispoziție să vizitez cele opt biserici pictate din nordul Moldovei construite la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea care începând din anul 1993, sunt pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO: Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, Voroneț, Sucevița și Suceava. Erau necesare mult [...] — citește
Mănăstirea Putna / PUTNA » BUCOVINA
25 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IULIE, 2023

Mănăstirea Putna, Muzeul acesteia și Chilia lui Daniil Sihastru: Fereastră în Trecutul și Spiritualitatea Moldovei Medievale

Ieri vă spuneam despre cazarea mea la Pensiunea Vale Humor Residence și despre cât de bine m-am simțit acolo (vezi impresii). De fapt, ne-am simțit, că și Adriana a fost cu mine. Și, in extenso, cu două luni îninte și @adso s-a simțit corespunzător în locație, așa după cum a mărturisit, singur și de bună voie. Faza este că, oricât de bine te-ai simți într-un loc, parcă vrei și un pic de mișcare, plimbări prin locurile de interes, bellevue sau mai știu eu ce. Am [...] — citește
Mănăstirea Răchitoasa [BC] / BACĂU » MOLDOVA
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IANUARIE, 2016

Manastirea Răchitoasa

Inainte de a-mi continua impresiile din calatoria in tinutul Buzaului vezi impresii... ma desprind un pic de acele meleaguri si ma "teleportez" in judetul Bacau, pt a va povesti despre o locatie recenta si foarte frumoasa. Este vorba depre Manastirea Rachitoasa. Pentru a ajunge acolo, cum veniti dinspre Suceava spre Bacau pe E85, chiar la intrare in municipiul Bacau, aveti un indicator la stanga catre Vaslui. Apoi in localitatea Secuieni tineti dreapta spre Izvorul Berheciului. Ajunsi in [...] — citește
Mănăstirea Rătești [Rătești] / MĂGURA & BERCA » MUNTENIA
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2016

Mănăstirea Rătești. Ravagiile unei alunecări de teren.

În excursia de o zi, cu Asociația pensionarilor din Prahova, în zona turistică a județului Buzău, cu destinația Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari, după ce ne-am încântat privirile cu frumoasele peisaje ale munților, cu unicitatea micilor formațiuni vulcanice ce veșnic bolborosesc în limba lor neînțeleasă, cu legenda Lacului Meledic și frumusețea Mănăstirii Ciolanu, la întoarcere, ”mama natură” a binevoit a ne arăta și din faptele sale rele, că forța sa este [...] — citește
Mănăstirea Războieni [Războieni] / TÎRGU NEAMȚ » MOLDOVA
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2018

Mănăstirea Războieni

Până la Mănăstirea Războieni, din Piatra Neamț - trecând prin Girov, Ștefan cel Mare și Dragomirești - nu sunt decât 27 km. Nu mai fuseserăm niciodată acolo, așa încât, cu prilejul recentei vizite în Neamț, am decis să vedem și această deosebită ctitorie a lui Ștefan cel Mare. Biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost construită de domnitorul moldovean în anul 1496, la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă (1476), pentru pomenirea oștenilor [...] — citește
Mănăstirea Râmetea / RIMETEA [AB] » VALEA ARIEŞULUI / ȚARA MOȚILOR
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2015

Manastirea Râmetea

Manastirea Râmetea se afla in depresiunea Trascaului, judetul Alba, langa comuna cu acelasi nume pe DJ 107M (Aiud-Buru) la 27 km de Aiud si 20 km de Turda, intr-o zona foarte interesanta din punct de vedere turistic si etnografic. Este vorba, de fapt, despre doua manastiri "surori" construite in perioada 1998 - 2000, situate la mica distanta (aproximativ 800 m) una de cealalta intr-un peisaj de basm si o atmosfera linistita. Prima dintre manastiri (venind dinspre Turda) are hramul Sfintilor [...] — citește
Mănăstirea Râșca [Râșca] / FĂLTICENI » BUCOVINA
2 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2013

Mănăstirea Râşca, locul de surghiun al lui Mihail Kogâlniceanu.

Un alt complex monahal oarecum mai puţin cunoscut (sau mai puţin vizitat), dar care se află pe lista monumentelor istorice ale judeţului Suceava, este Mănăstirea Râşca din comuna Bogdăneşti, satul Râşca. Accesul se face din E85, Suceava-Roman, prin 15 C care vine de la Târgu-Neamţ, apoi se urmăreşte traseul comunal spre Bogdăneşti şi Râşca. Înainte de Râşca întâlnim o altă mănăstire mai nouă, care este legată istoric de cea din titlu, Mănăstirea [...] — citește
Mănăstirea Recea [Dumbrăveni] / FOCȘANI » MOLDOVA
3 reviews. Cea mai recentă recomandare:
AUGUST, 2020

Mănăstirea Recea - Vrancea

De la Statuia ecvestră A. V. Suvorov din comuna Dumbrăveni, continuând doar câțiva kilometri spre Focșani, un indicator semnalizează direcția către Mănăstirea Recea. În drumurile noastre, am remarcat adesea acest indicator, dar niciodată nu am avut timp să ne abatem pe drumul comunal, la stânga, cu intenția de a ajunge la vechiul lăcaș monahal. Distanța este de doar 5 km. Drumul șerpuind la început prin satul Dragosloveni, printre gospodării cu livezi și vii, înainte [...] — citește
Mănăstirea Recea [Recea, MS] / UNGHENI [MS] » ARDEAL CENTRU & NORD
5 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IULIE, 2016

Mânăstirea Recea

În urmă cu o săptămână am vizitat pentru a doua oară Mânăstirea de la Recea județul Mureș. La fel ca și la prima vizită veneam de la Cluj, pe ruta Turda – Câmpia Turzii – Luduș mergând spre Târgu Mureș. La prima vizită încă nu eram membru AFA, așa că atunci nu am scris nimic despre aceasta. De altfel cred că pe atunci încă nici nu exista AFA deoarece, vizita aceea a fost prin 2005, sau 2006 iar AFA am înțeles că a împlinit 8 ani abia în 2016. De existența [...] — citește
Mănăstirea Robaia [Robaia, Mușătești] / NUCȘOARA [AG] » MUNTENIA
5 reviews. Cea mai recentă recomandare:
IUNIE, 2020

Robaia - cadru feeric

In una din zilele calduroase de anul acesta, in drumul nostru pe traseul Ramnicu Valcea - Campulung Muscel, la vreo 25 km dupa Curtea de Arges, ne-am abatut spre Manastirea Robaia din judetul Arges si satisfactia acestei alegeri a fost maxima. Acest lacas de cult este situat peDC 267, in satul Robaia, comuna Musetesti la aproximativ 4,2 km. De la centrul localitatii Robaia, urmand indicatorul, pe un drum ingust, asfaltat, prin sat, iar mai apoi pe drum pietruit de-a lungul apei (2,6 km) am [...] — citește
Mănăstirea Rohita [Rohia] / CAVNIC » MARAMUREȘ / OAŞ
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2012

Pelerinaj la manastirea Rohita

In programul pelerinajului din Maramures & Transilvania era si manastirea Rohita, micuta, cocheta, destul de retrasa, ca si locatie, fata de celelalte manastiri vizitate. Pentru doritori, pot spune ca la aceasta manastire se ajunge pe urmatorul traseu: Targu Lapus - Rohia (8 km) - Manastirea Rohita. Sunt indicatoare pana la manastire insa din cei 8 km din satul Rohia pana la manastirea amintita mai sus, 4 km sunt de drum pietruit neintretinut, insa cu rabdare si calm se pot parcurge cu viteza [...] — citește
Mănăstirea Ruoaia [Lăpuș] / CAVNIC » MARAMUREȘ / OAŞ
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2012

Un popas la Manastirea Ruoaia MM

Desi nu sunt un foarte bun orator sau un maestru al scrisului voi scrie cateva cuvinte referitoare la manastirea Ruoaia - Maramures cu speranta ca aceste randuri vor folosi cuiva care va vrea sa ajunga la aceasta manastire. Ca sa ajungeti la aceasta manastire sunt doua variante: 1. daca veniti dinspre Cavnic urmariti indicatorul spre Baiuti, apoi din Baiuti tineti spre Targu Lapus. Inainte de a intra in satul Lapus virati stanga (aveti indicator spre manastire chiar inaintea trecerii unui [...] — citește
5 reviews. Cea mai recentă recomandare:
DECEMBRIE, 2021

Sămurcăsești

Mănăstirea Sămurcăsești este aproape de București, la Ciorogârla, pe strada Ana Ipătescu, la numărul 53. Mai este numită și Mănăstirea Ciorogârla. Este de confesiune ortodoxă și are hramul de Sfânta Treime. Am fost la ei în decembrie, în postul Crăciunului. Era o zi mohorâtă și umedă cu foarte măruntă stropeală de ploaie, pulverizată fin. Nu era zi de distracție cât, mai degrabă, de reculegere. Toată umiditatea asta din aer făcea atmosfera plăcută, oarecum [...] — citește
1 reviews. Cea mai recentă recomandare:
SEPTEMBRIE, 2019

Mănăstirea Săraca - surpriză într-un capăt de țară

Harta mănăstirilor din România și - mai târziu - "300 de mănăstiri românești" lucrare (în limba engleză) pe care am procurat-o de la Mănăstirea Căldărușani, au fost primii mei ghizi în lumea mănăstirească de la noi. Asta se întâmpla cu mult înainte ca internetul să facă parte din viața noastră. Cele două lucrări, pe care le luam adesea cu mine în călătorie, m-au ajutat să descopăr existența unor foarte vechi sfinte lăcașuri, perle ale ortodoxiei românești, [...] — citește

Afișate [751 - 800] din total 1586 rubrici DE CĂLĂTORIE ROMÂNIA